Detergenti ecologici, sapunuri naturale, Eco-balls

Atunci cand s-a nascut Dinu mi-am ridicat si problema gasirii unor solutii naturale pentru spalatul hainelor si pentru curatenie. Asa ca am trecut la detergenti ecologici. Pana acum nu am folosit detergenti speciali pentru bebelusi, ci detergenti obisnuiti pentru rufe colorate si albe, dar si detergenti pentru spalare la rece (30 de grade) toti ecologici. Cei pe care i-am incercat pana acum sunt de la firma germana Sodasan.

Ce imi place? In primul rand, spala grozav. Ies pete de fructe sau suc de fructe – dificil de scos altfel, iar rufele raman curate. Majoritatea miros absolut grozav, nici nu mai pun balsam de rufe pentru ca parfumul ramas in urma detergentului este minunat. Balsam de rufe cand am avut nevoie sa folosesc – pentru ca rufele sa devina mai catifelate, am folosit unul cu miros de portocale. Nu am facut neaparat un calcul, dar cu un recipient de detergent de 2 litri spal o luna de zile hainele pentru sase persoane (inclusiv scutece refolosibile), iar de cele mai multe ori se spala in fiecare zi.

Sare de inalbire – albeste eficient, care nu are mirosul intepator si deranjant al clorului. Se poate folosi in masina de spalat pentru a creste puterea detergentului, insa devine eficienta la temperaturi de peste 50 de grade. In schimb, daca nu vreti sa spalati la temperaturi foarte ridicate rufele se pot inmuia in solutie de apa cu sare din bila de bou si lasa cateva ore. Producatorul sustine ca poate fi folosita si pentru rufe colorate, insa eu prefer sa o folosesc doar pentru cele deschise la culoare si, bineinteles, pentru scutecele de bumbac.

Eco-balls sunt folosite si ele pentru spalat, dar nu sunt detergent, ci tehnologia este de indepartare a murdariei cu ajutorul oxigenului ionizat. Un set cuprinde trei eco-balls care pot fi folosite impreuna sau pe rand in functie de gradul de murdarie a hainelor, direct in masina de spalat.

De asemenea, in set mai sunt trei rezerve pentru reumplere a bilelor si o solutie pentru scos pete. Eco-balls sunt 100% hipoalergenice si antibacteriale. Nu au miros si lasa hainele catifelate- motiv pentru care nu se recomanda folosirea de balsam de rufe. Pentru spalarea scutecelor, producatorul recomanda inmuierea prealabila si folosirea solutiilor pentru scos petele.

Folosind o cutie de Eco-balls puteti spala la masina de cel putin 1.000 de ori, producatorul sustinand ca puteti face o economie la detergent de pana la 80%.

De abia dupa ce am folosit detergentii ecologici am realizat mirosul de chimicale pe care il au detergentii obisnuiti, iar mirosul de clor a devenit de-a dreptul insuportabil.

De asemenea, ma declar fan al sapunurilor produse de Sodasan – atat cele pentru rufe, cat si cele pentru corp – preferatul meu este cel cu parfum de scortisoara 🙂

Tot pentru spalat eco mai exista si varianta nucilor de sapun indiene. Nu le-am testat inca, dar dupa ce o fac voi scrie despre asta.

7 răspunsuri so far »

  1. 1

    ambasadoarea said,

    Eu am testat nucile si-mi plac, rufele miros a curat, nu a chimic. Bine, nici nu am testat sa vad ce sunt in stare sa faca rufelor murdare-murdare/patate, dar, odata cu aparitia domnisoarei Florea, sigur voi avea ocazia sa ma conving daca fac fata sau nu petelor. A, si pt ca nucile ingalbenesc rufele albe, folosesc si un inalbitor de la Sodasan si-s multumita.

    • 2

      Ioana said,

      Multumim pentru informatii. Treaba cu ingalbenitul rufelor albe nu mi-a sunat prea bine 😦

      • 3

        ambasadoarea said,

        A sunat mai naspa decat este in realitate 🙂 Eu n-am remarcat acest lucru, dar asta se spune in „manualul de utilizare” si ca, pt a evita acest lucru, se pune o lingurita de bicarbonat in locul detergentului si gata, adio ingalbeneala. Din punctul meu de vedere, deocamdata, asta e un dezavantaj atat de mic incat nici nu exista 😀

    • 4

      Ioana said,

      Am inteles. De fapt, si alti detergenti pot ingalbeni rufele albe. Multumesc pentru precizari 🙂

  2. 5

    […] devine mai absorbant dupa ce a fost spalat de cateva ori. Noi pana acum am folosit la spalare eco-balls, dar nu exista restrictii in ceea ce priveste detergentul. Nu se foloseste balsam de rufe si nici […]

  3. 6

    liuba said,

    Am citit cu interes articolul. Nucile de sapun intr-adevar pot ingalbeni rufele albe. Prietenul meu are o gramada de tricouri albe de bumbac, si dupa mai multe spalari, cu toata lingurita de bicarbonat adaugata, au devenit mai degraba galbui-crem decat albe. Eu una nu-s chiar asa de incantata de ele, mai ales cand e vorba de spalat rufe patate chiar si de banala transpiratie.
    Asa ca ma gandeam sa incerc, pentru rezultate mai bune, sa adaug sarea din bila de bou, numai ca nu stiu de unde s-o cumpar. Tu de unde o procuri? Multumesc!

    • 7

      Ioana said,

      Cand am scris articolul am facut o greseala pe care urmeaza sa o corectez. Sarea de inalbire Sodasan nu este facuta din bila de bou, ci tehnologia prin care este albeste este cu oxigen activ.
      Un produs asemanator am adus si noi in magazinul nostru AICI.
      Este foarte eficient si economic. Ca orice sare de inalbire, functioneaza mai bine la temperaturi inalte. Se poate folosi pentru rufe colorate – insa nu puneti sarea direct pe acestea, ci dizolvati-o inainte.


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns către Filosofia scutecelor de bumbac (XIII) – Scutecul refolosibil Lotties si chilotelul protectie de scutec Lotties « Ecomami. Eco parenting. Anulează răspunsul