Archive for Aprilie, 2014

Susţine şi tu proiectul WAHM şi îmbracă-te în colecţia de primăvară/vară


Îmi place ideea Asociaţiei Work At Home Moms (WAHM), aşa că m-am gândit să postez şi eu pe blogul meu şi să va invit să o susţineţi.

Contribuiţi pentru a susţine acest proiect şi primiţi în schimb haine pentru bebe sau pentru mami, foarte draguţe şi ingenioase, realizate de o tânără şi talentată mamică din Braşov.

Intraţi pe site-ul proiectului WAHM şi puteţi vedea pozele şi tot ce implica această campanie!

Eu le urez succes!

Am scris şi eu de ce îmi place să fiu work at home mom tot la îndemnul Asociaţiei!

Anunțuri

Leave a comment »

Despre purtatul bebeluşilor, pe când babywearingul nu era o modă


„… întrucât autohtonii erau prolifici, aproape o femeie din două căra câte un prunc în spate – vreo doi de mână şi alţii, mai mărişori, după ea. Îndemânarea cu care se făcea încărcatul în spinare a micii odrasle mă fascina: femeia se îndoia puţin de şale, apuca copilul, gol-goluţ, de un braţ şi-l arunca în spinare ca pe o desagă, ală micu pica drept unde trebuia, cu burta lipită de spinarea mamei, cele două braţe, cuminţi, spre umerii ei, picioarele răscrăcănate cuprinzând-o de mijloc – şi atunci, femeia, lăsând copilul o clipă singur în echilibru, cu acelaşi gest larg arunca peste el broboada care înainte o încingea, şi acum îi cuprindea pe amândoi. Adesea, femeia mai înnoda o a doua broboadă, mai largă. Iar pe burtă nu făcea un nod adevărat, doar răsucea cele două capete ale broboadei în afară, minunea legilor fizice făcând orice tracţiune la spate să întărească înnădirea în faţă.

Mersul acestor femei, puţin aplecate înainte, cu odorul lor în spate, nu era lipsit de eleganţă. Femeile erau învăţate de mici să poarte o asemenea povară, că nu era rar să vezi fetiţe de zece- unsprezece ani ducând o surioară mai mică în spinare”.

Imagine

Sursa foto: pinterest.com

Continuarea se citeşte în cartea domnului Neagu Djuvara, „Amintiri din pribegie” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2011, pag 312), în care istoricul povesteşte, printre altele şi despre obiceiurile femeii din Niger, ţară în a cărei capitală, Niamey, şi-a petrecut 23 de ani în calitate de consilier diplomatic.

Căratul, purtatul sau încărcatul – preţiosul babywearing din zilele noastre…

Ce sling, ce wrap, ce marsupiu? O broboadă, două broboade….

Ce poziţie M sau broscuţă? Picioarele „răscrăcănate”… savuros domnul Djuvara, ca întotdeauna, şi un iubitor nativ de babywearing.

Leave a comment »

„Yoga a fost si inca mai este pentru mine o calatorie interesanta” – interviu cu Cristina Ionescu, instructor de yoga, despre beneficiile acestei practici


Am vrut de mai multe ori sa ma asez in fata calculatorului si sa scriu despre yoga – despre ce inseamna, despre ce faci la o clasa, despre cum ma face pe mine sa ma simt, insa ceva m-a blocat de fiecare data. Mi-a fost teama sa nu gresesc, sa nu dau sfaturi nepotrivite.

Pana la urma, mi-a venit ideea salvatoare – aceea de a intreba specialistul. Astfel, am rugat-o pe Cristina Ionescu, instructor de yoga la New Fit Way, sa imi raspunda la cateva intrebari foarte generale despre yoga. Daca postarea va primi un feed-back bun si va starni interesul (din ce ce in mai multa lume este interesata de yoga), voi reveni si cu alte postari si interviuri despre yoga. Mai multe raspunsuri la intrebarile voastre gasiti si pe site-ul Cristinei.

Asana yoga

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Ecomami: Te rog sa ne explici, in cateva cuvinte, mai ales pentru cei care n-au incercat niciodata o lectie de yoga, care sunt beneficiile acestei practici.

Cristina: Yoga are foarte multe beneficii dar, la fel cum nu vei slabi dupa ce ai mancat o salata, cele mai puternice beneficii nu le vei simti dupa o sedinta de practica sau prin practicarea o data pe luna. Cele mai multe persoane simt o stare de relaxare si de calm dupa o clasa de yoga. Dar in timp, practicand consecvent, vor observa o gama larga de beneficii. Initial cele mai evidente vor fi cresterea flexibilitatii, imbunatatirea tonusului muscular, mai multa forta, pierderea in greutate, un simt al echilibrului mai bun. In timp poate ajuta la eliminarea unor afectiuni sau dureri (de spate, genunchi). Imbunatateste focusul mental. Regleaza ciclul menstrual si simptomele asociate in general cu acesta. Ajuta la detoxifierea fizica si mentala si este o metoda foarte buna de combatere a stresului si de crestere a rezistentei la stress. Desigur as mai putea continua mult si bine cu beneficiile acestei practici, dar acestea sunt cele pe care le-am experimentat pe propria mea piele si care mi-au fost confirmate si de studentii de la clase.

Ecomami: De ce ar alege o persoana yoga, si nu alta disciplina, de la fitness la kangoo jumps sau aerobic? Cu ce alte discipline ar fi yoga complementara? Eu consider ca cea mai potrivita combinatie pentru mine este cea de indoor cycling – 2 sedinte/saptamana
cu yoga 2 sedinte/saptamana (plan greu de atins pentru orice mama sau persoana ocupata).

Cristina: Nu pot sa spun ca yoga este mai buna decat orice alta forma de miscare, doar pentru ca eu o prefer oricarei alte forme de miscare. Ceea ce pot sa spun cu siguranta este ca yoga nu este pentru toata lumea. O persoana foarte activa, plina de energie si mereu in miscare, care vrea sa arda multe calorii va alege o clasa de aerobic pentru ca nu va avea rabdare sa stea intr-o postura sau s-ar putea sa li se para chiar plictisitoare si iritanta o clasa de yoga si sa plece dupa cateva minute. Multe persoane aleg yoga pentru ca fie sufera de anumite afectiuni sau pur si simplu nu le place sa topaie pana simt ca le iese inima pe gura. Eu am ales yoga pentru ca mi s-a parut o practica holistica prin atentia pe miscarile corpului, respiratie, activitate mentala si m-a ajutat sa fiu mai prezenta in viata si mai constienta de corpul meu. De aceea nu as putea sa spun ca yoga este complementara unei anumite discipline. Dar pentru ca fiecare suntem construiti in mod diferit si ne dorim lucruri diferite, ceea ce functioneaza pentru mine nu trebuie sa functioneze si pentru celalalt sau poate pur si simplu nu este suficient. Pentru tine combinatia cycling si yoga iti ofera ceea ce ai nevoie. Alte persoane practica kangoo jumps, afro dance, X-Fit, tae-bo sau alte forme intense de aerobic si vin cu placere si la o clasa de yoga.

Ecomami: Cat de dificila este o lectie de yoga? Vorbind cu persoane care nu au practicat niciodata, am constatat ca au o perceptie destul de deformata – unii cred ca vor fi pusi de la prima lectie sa stea in posturi foarte dificile, iar altii cred ca este floare la ureche
(si probabil ineficient).

Cristina: Dificultatea unei clase de yoga depinde de stilul de yoga practicat, de instructor dar si de student. De exemplu o clasa de yin yoga, care consta din exercitii efectuate la sol in care mentii o postura timp de 2 -5 minute dificultatea consta in a rezista tentatiei de a te foi si in a linisti mintea. O clasa de Hot yoga este dificila nu numai prin natura posturilor, dar si pentru ca se tine intr-o sala incalzita la 40 de grade C. In ziua de astazi internetul este plin de poze cu persoane intr-o postura dificila de yoga care par sa sfideze legile gravitatiei si par sa necesite lipsa catorva oase din corp. Iar unii sunt speriati ca asta inseamna yoga. Desi uneori mai
imi place sa introduc la clasa cate o postura poate un pic mai fistichie (daca este privita din afara), in general imi place sa lucrez cu asane (posturi) de baza din yoga, accesibile majoritatii oamenilor, pentru ca sunt de parere ca un lucru nu trebuie sa fie complicat pentru a fi eficient. In plus, cele mai multe asane au diferite variatii care acomodeaza de la cel mai slab si rigid corp pana la unul mai puternic sau mai flexibil. Un instructor de yoga, pe cat posibil ar trebui sa incerce sa ofere variatii ale asanelor, in special daca este o clasa la care poate participa un practicant de orice nivel. De asemenea ar trebui sa il indemne pe fiecare sa faca atat cat simte
ca poate si nu neaparat cat si-ar dori sa faca si in egala masura sa ii incurajeze in timpul clasei sa isi impinga limitele dar sa si ia o pauza daca simt ca au nevoia. In fiecare zi corpul nostru este intr-o alta stare, uneori avem mai multa energie, uneori mai putina, uneori suntem mai rigizi decat de obicei, de aceea o clasa de yoga ar trebui sa fie atat de dificila pe cat doresti sa o faci. Dar in principiu daca nu ai simtit nici un fel de provocare (fizica sau mentala), nu ti-a dat nici un firicel de transpiratie si nu ti-a crescut deloc ritmul cardiac inseamna ca nu ai lucrat cum trebuie in timpul clasei.

Ecomami: Ce se face concret la o lectie de yoga? Exista o parte “fizica” in care se fac asane/posturi, exista si o parte de meditatie? Adresez aceasta intrebare pentru ca am intalnit persoane care considera ca yoga interfereaza cu credintele lor religioase.

Cristina: Depinde din nou de ce fel de clasa de yoga este. In general clasele de Hatha yoga (Vinyasa, Ashtanga, Power, Hot) se axeaza pe practicarea unor asane (posturi ale corpului) coordonate cu respiratia. Uneori acestea pot sa contina si o mica parte de meditatie la finalul clasei sau anumite tehnici speciale de respiratie. Dar exista clase de yoga in care pe toata durata clasei se face o meditatie ghidata, sau exista clase de yoga in care poate chiar se canta. In orice caz, yoga nu este o religie si nu interfereaza cu credintele religioase, indiferent care ar fi acestea. Nu trebuie sa crezi in ceva sau cineva anume. Daca vreodata ajungi undeva unde ti se cere acest lucru sau ceea ce se practica te face sa nu te simti in largul tau atunci nu mai frecventa acea clasa sau acel instructor.

Ecomami: Este obligatoriu sa fii vegetarian sau sa ai un anumit regim de viata?

Cristina: Nimic nu este obligatoriu. Multi recomanda renuntarea la carne din motive de sanatate, pentru a nu intoxica organismul, mai ales in ziua de azi cand animalele sunt indopate cu antibiotice si hormoni de crestere. Altii o recomanda din motive etice. Dar cunosc persoane care practica yoga sau sunt instructori si continua sa manance carne. Am auzit despre persoane care au fost vegane foarte multi ani si desi aveau o dieta bogata in proteine vegetale si alte superalimente, nu se simteau bine fizic pana nu au reintrodus in alimentatie proteinele animale. In orice caz, modificarea regimului de viata nu este obligatorie, dar ea s-ar putea sa se intample in mod natural. Pentru ca vei invata sa iti asculti mai mult corpul, s-ar putea sa incepi sa faci alegeri mai constiente in ceea ce priveste nutritia, ocuparea timpului liber sau chiar si in alegerea hainelor pe care le porti si a oamenilor cu care iti petreci timpul. Dar nu trebuie sa iti fie frica sa te transformi in vreun calugar. Daca iesitul la un gratar, sau in club sau consumarea unui pahar de vin sunt activitati relaxante, energizante si satisfacatoare pentru tine atunci continua sa le faci. Ideea este sa renunti la ceea ce TU simti ca nu iti este benefic si nu este in interesul tau cel mai inalt.

Ecomami: Este yoga potrivita pentru femeile insarcinate? Dar pentru proaspetele mamici, mai ales cele care alapteaza?

Cristina: In general nu se recomanda yoga femeilor care nu au practicat inainte sa ramana gravide si de asemenea nu se recomanda practicarea in primele 3 luni de sarcina, cand riscul unui avort spontan este mai mare. Dar daca o femeie nu are anumite contraindicatii medicale de a practica o forma de miscare in timpul sarcinii, yoga poate fi foarte benefica, in special pentru a ajuta cu durerile de spate care apar in timpul sarcinii dar si pentru a pregati corpul pentru momentul travaliului. Exista de asemenea restrictii in practicarea anumitor posturi care ar putea exercita prea multa presiune asupra copilul. Proaspetele mamici nu ar trebui sa practice
dupa nastere, timp de minim 2 luni (precum nici alta forma de miscare), pana cand corpul nu se reface. Dupa aceea yoga poate fi de mare ajutor pentru a detensiona spatele si umerii zone puternic solicitate din cauza alaptarii si a tinerii bebelusului in brate pentru timp indelungat. Desigur efectele antidepresive si relaxante sunt si ele un factor foarte important de luat in calcul. In orice caz daca partea fizica a practicii poate avea anumite contraindicatii, meditatia si o mare parte a tehnicilor de respiratie pot fi efectuate fara nici un risc, in orice moment.

Ecomami: Te ajuta yoga sa slabesti? Dar sa iti definesti musculatura?

Cristina: Yoga te ajuta sa ajungi la o greutate ideala pentru tine. Daca ai cateva kilograme in plus le vei da jos, dar daca esti slaba nu trebuie sa iti faci griji ca vei slabi mai mult. Practica yoga cu siguranta te ajuta sa iti definesti musculature si iti va da o alura mai zvelta si vei parea ca ai slabit chiar daca poate nu ai facut-o. Corpul se schimba in mod diferit decat prin practicarea altor forme de miscare. Abdomenul va fi puternic, dar fara sa aiba “patratele”. Bratele sunt sculptate, dar fara sa fie voluminoase iar picioarele vor parea mai lungi.

Ecomami: Au devenit romanii mai deschisi? Exista doritori de yoga in acest moment? Acum cativa ani cand am incercat eu primele cursuri erau foarte putini.

Cristina: Acum 2-3 ani abia daca auzeai undeva sa se faca yoga in Romania. Sau doar nu era un lucru foarte public si se practica in cercuri restranse. Acum tot mai multe sali ofera clase de yoga si ceea ce ma bucura este ca acestea sunt tinute de persoane care au facut un curs specializat in aceasta privinta. Tot mai des vad clase pline de yoga, atat la mine cat si la prietene care tin ore de yoga, iar acest lucru inseamna ca exista tot mai multa cerere pentru asa ceva si la noi in Romania. Ma distreaza ca inca mai sunt multe persoane care asociaza instant yoga cu organizatia Misa care a fost centrul unor practici mai mult sau mai putin discutabile. Dar
pentru ca yoga este un trend puternic in America si in randul vedetelor cred ca a ajutat la deschiderea ochilor si curiozitatii multora.

Ecomami: Ce a insemnat pentru tine sa descoperi si sa practici yoga, apoi sa devii instructor? Cum ti-a schimbat viata?

Cristina: Yoga pentru mine a fost (si inca mai este) o calatorie interesanta. Am inceput sa practic in parte din curiozitate, in parte pentru ca ma gandeam ca e ceva usor de facut acasa si nu necesita mult spatiu si nici accesorii speciale si in parte pentru ca simteam foarte multa tensiune in corp si dureri de spate de la stat prea mult la microscop. Am inceput sa experimentez cu diferite stiluri de yoga, cu diferiti instructor prin intermediul internetului. La un moment dat a aparut ideea sa devin instructor. Desigur la momentul acela parea o nebunie pentru ca mereu am avut probleme sa vorbesc in public, nu eram obisnuita sa lucrez direct cu oamenii iar cursurile costau ingrozitor de mult. Din pacate a fost nevoie de o tragedie in familie care sa imi deschida ochii ca viata este prea scurta sa tot amanam sa facem lucrurile pe care ni le dorim si asa am plecat in Thailanda sa devin instructor certificat de yoga. Dupa o luna in acel loc minunat am simtit intr-adevar ca viata incepe acolo unde ti se termina zona de confort. Yoga mi-a schimbat viata pentru ca m-a ajutat sa ma descopar, sa imi gasesc vocea, puterea interioara, curajul de a-mi exprima gandurile, increderea in abilitatile mele. Am invatat sa ma accept asa cum sunt si sa nu imi cer scuze pentru asta. Nu incerc sa pretind ca de cand am descoperit yoga sunt mereu zen si am mereu o viziune roz asupra vietii. Am zile cand sunt furioasa, am perioade cand sunt trista sau deprimata sau stoarsa de energie si vointa, dar am invatat sa accept aceste emotii ca parte din procesul de invatare in viata. Dar poate cel mai mult mi-a schimbat viata pentru ca mi-a oferit o unealta prin care pot sa spun la sfarsitul zilei ca ceea ce am facut a contat pentru cineva. Traiesc un sentiment de bucurie foarte puternic de cate ori primesc un feedback la sfarsitul unei clase cum ca cineva se simte mai bine, mai relaxata, mai flexibila, mai puternica sau mai sanatoasa de cand practica yoga.

Ecomami: Care este sfatul tau pentru un practicant incepator?

Cristina: Prima clasa s-ar putea sa fie extrem de dificila si frustranta. Este cu totul altceva decat ai mai incercat vreodata. In multe asane vei sta cu capul in jos si s-ar putea sa ametesti. Vei fi frustrata ca poate te vei simti foarte slaba si ca nu ai suficienta forta. Multitudinea de instructiuni ar putea sa fie coplesitoare. Vei simti ca tremuri din toate incheieturile. S-ar putea sa te intrebi pe toata durata clasei oare de ce ai venit la yoga si oare cat mai este pana la sfarsitul clasei. S-ar putea sa iti vina sa iti dai ochii peste cap la fiecare instructiune pe care primesti, gandindu-te ca asa ceva nu vei putea face in veci pururi. Toate acestea sunt lucruri perfect normale. Asa m-am simtit eu la primele mele ore de yoga si asa s-au simtit si multi altii. Cel mai bun sfat pe care pot sa ti-l dau este ca daca esti determinata sa faci ceva uimitor pentru tine si pentru corpul tau, mergi si la a doua clasa. Cand faci ceva pentru prima data va fi mereu foarte greu si va parea imposibil. Dar iti promit ca vei simti progres cu fiecare clasa la care participi. Si daca nu ti-a placut nici a doua clasa, te rog sa nu renunti la yoga pentru totdeauna. Uneori s-ar putea sa fie doar ca nu ai nimerit la stilul de yoga care ti se potriveste sau pur si simplu nu rezonezi cu instructorul.

Multumesc.
Namaste

Comments (2) »

A fi sau a nu fi Work At Home Mom (WAHM)


Sa explic putin acest post pentru inceput: am raspuns provocarii lansate de platforma wahm.ro si am fost incantata sa particip la acest flashmob online al mamelor care lucreaza de acasa.

Ce lucrez eu de acasa? In primul rand gestionez magazinul online ecomami.ro – unde sunt administrator, vorbesc cu clientii, preiau comenzi, fac colete, fac marketing online si offline, ma ocup de intrarea si iesirea marfurilor din gestiune, creez content in magazin, ma ocup de retele sociale, preiau marfa de la furnizori si… scriu pe blog.

O vreme, am fost si jurnalist freelancer la diverse site-uri de stiri, insa momentan nu mai fac (si) asta.

De ce e frumos sa fii WAHM?

  1. Esti propriul tau sef (cred ca am eu o problema cu autoritatea). Asta nu inseamna ca poti sa faci ce vrei. Fiind WAHM, atunci cand gresesti platesti mai greu decat atunci cand „te cearta seful”. Superi clientii, etc, cu siguranta nu vrei asta.
  2. Iti faci programul. Asta nu inseamna ca esti intr-o permanenta vacanta, ci doar ca nu lucrezi de la 8 la 5, plus doua ore pe drum. Sau, ca in presa, stii cand pleci dimineata si nu stii cand te mai intorci – o interpretare romaneasca data teoriei de manual „jurnalistul nu are timp liber”.
  3. Imi place ce fac – de fapt, iubesc ceea ce fac. Imi place comertul online, imi place chiar si numai ideea de a comanda ceva care sa iti fie livrat acasa fara sa faci absolut niciu efort in afara de cateva clickuri. Iubesc produsele pe care le promovez si le vand – atat pentru calitatea lor, cat si pentru ideea ecologiei. Sunt produse de calitate, nu foarte usor de vandut, insa unii oamenii inteleg si pot (e si asta o componenta importanta). Nu ma bat cu magazine care au lucruri ieftine, care se vand aproape singure, dar incerc sa promovez altfel de produse.
  4. Totusi, asta inseamna, da, ca te poti duce in fiecare zi sau aproape in fiecare zi cu copilul in parc, pentru ca … mai lucrezi si noaptea sau cand el doarme, daca doarme. Bineinteles, nu este cazul lui D. Deci ai timp pentru copil, oricum mai mult decat daca ai merge la un serviciu clasic.
  5. Ma lovesc tot felul de idei, de care cu siguranta n-as avea timp si nici chef daca as avea un serviciu solicitant. Asta inseamna ca printam tot felul de lucruri pe care le desenam, pictam, asamblam, urmarim Art Attack si tot felul de bloguri si punem si noi in practica diferite nastrusnicii. Apoi colindam – prin parcuri, gradina zoologica, muzee si terase. Si tot la capitolul „idei crete” – acum cateva zile a inceput sa ma racaie si posibilitatea homeschoolingului pentru D, dar mai am timp sa ma gandesc vreo doi ani la asta si probabil o sa revin cu o postare.
  6. Nu imi fac niciodata griji pentru cine il duce, cine il ia de la gradinita, cine il duce la doctor, cine sta cu el acasa daca e bolnav sau in vacante – probleme cu care oamenii „normali” se confrunta si care sunt greu de gestionat atunci cand ai job si nu ai ajutor de la bunici, bone, matusi si vecine.
  7. Ma duc la sala, in anumite perioade, de patru ori pe saptamana. Obiectiv greu de atins pentru cineva care ar merge la munca si ar avea si familie, nu-i asa?
  8. Citesc – da, mai am timp sa pun mana pe cate o carte, fara sa exagerez :P. Dar asta pentru ca imi propun, o faceam si cand ma duceam la munca, chiar daca uneori apucam sa citesc doar in metrou.

De ce nu e o afacere sa fii WAHM

Motivele de aici sunt cazul meu, cel mai probabil pentru altii este altfel in functie de ceea ce fac, de banii investiti in afacere:

  1. Daca as sta in banii castigati doar din afacere si nu as avea si sprijinul sotului, al mamei, etc, ar trebui sa imi gasesc ceva de lucru de maine. Altfel stateau lucrurile in perioada in care si scriam ca jurnalist freelancer. Din asta sa nu se inteleaga ca situatia financiara este roz – traiesc pe banii altora si totul e bine. Nu am casa, masina sau conturi si traiesc destul de simplu. Apreciez lucrurile simple si de calitate – de la mancare pana la jucarii. Totusi, business-ul meu creste constant (in 2013 s-a dublat fara de 2012, in 2014 pana acum s-a dublat sau aproape triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut). Si tot nu e suficient ca sa traiesc din asta.
  2. Este destul de greu sa iti mai gasesti ceva de munca dupa ce ai stat acasa – „sefii” romani nu accepta ca un angajat poate avea si o afacere personala, experienta unei afaceri nu este considerata „experienta”, ba chiar este privit ciudat pentru ca „ai incercat”. Am fost la cateva interviuri intr-o anumita perioada, incercand sa gasesc un job care sa imi ofere posibilitati de „miscare” – adica nu de la 8-5, eventual un part time sau un job care sa imi permita sa lucrez si de acasa. Recunosc ca la inceput mentionam, apoi m-am ferit sa spun la interviuri ca eu am un magazin online. In fine, oricum nu este o perioada prea buna pentru ziaristi.
  3. Statul roman te „calareste” cu atat mai mult cu cat ai o afaceri mica sau esti la inceput. Cu alte cuvinte, daca ai cifra de afaceri sunt 65.000 de euro pe an, platesti impozit (3%) pe cifra de afaceri – asta chiar daca esti pe plus sau esti pe minus. Nu prea exista derogari de la acest impozit foarte injust – de banii astia nu poti sa te promovezi, nu poti cumpara marfa, nu poti sa traiesti, nu poti sa ii donezi – obligatoriu trebuie sa ii dai la stat. Statul nu te intreaba cine ia mai mult – tu care muncesti pentru banii respectivi sau el doar pentru ca este stat. Bineinteles, platesti si TVA 24%. De banii astia nu esti asigurat la sanatate, somaj si nu beneficiezi de pensie sau de orice alt drept (pentru toate astea – alti bani, alta distractie). Statul ii ia si gata, e un pic unfair.

Acum, ca ma uit in sus si numar – vad ca am mentionat opt puncte la plusuri si doar trei la minusuri. Cred ca usor poate fi descoperita perspectiva mea – ca sunt pentru, ca imi place, ca vreau. Este o chestiune ce tine de mentalitate si de prioritati, financiar vorbind poate fi greu sau usor in functie de banii si know-how-ul investiti. Am pornit doua la drum, cu bani putini si fara sa stim mai nimic si am invatat mult din mers, dar asta inseamna si ca am gresit mult, ca am si pierdut mult. Intre timp, am ramas doar eu. Singurele lucruri pe care le-am avut au fost timp, rabdare, perseverenta. Pe astea le am in continuare 🙂

Doamnele din aceasta lista sunt si ele work at home moms si iau parte la aceasta campanie:

Maria Pruteanu

Oana Radu Jindiceanu

Liliana Bolbol

Ana Baias

Joe Popov

Oana Mihaela Constantinescu

Valentina Roman

Andreea Sfarlea

Liliana Hamurar

Alexandra Pintea Varnava

Ana Maria Mitrus

Cristina Ropotan

Livia Caciuloiu

Diana Gamulescu

Catalina Chingaru

Ramona Rac-Hristov

Mona Turcitu

Madalina Voicu

Sorina Butcu

Anca Balaban

Celena Iordanescu

ACESTA ESTE UN FLASHMOB ONLINE INITIAT DE ASOCIATIA WORK AT HOME MOMS la care mi-a facut placere sa particip 🙂
insigna wahm 250

Comments (1) »

Ateliere de vacanta


Daca nu stiti ce sa faceti in vacanta si va aflati in Bucuresti, Crayon Club va invita la spectacole si ateliere:

Ateliere Crayon Club

ateliere Crayon Club

Leave a comment »

%d blogeri au apreciat asta: