Archive for Ce-am mai citit

Câteva gânduri cu care am venit de la Social Media for Parents


În primul rând, trebuie să recunosc că participarea la Social Media for Parents m-a scos din amorţire – pentru că sufeream puţin de sindromul mamei care lucrează acasă, mult timp singură (fără alţi adulţi prin zonă) şi că eram cam plictisită.

Aşa că mi-a făcut mare plăcere să merg la un eveniment, să întâlnesc oameni frumoşi, relaxaţi, care au râs, au aflat chestii şi s-au simţit bine timp de câteva ore.
1. Mi-a plăcut discursul motivaţional al Uraniei Cremene în care a punctat câteva chestiuni cunoscute, cred, de cei din sală, dar pe care ar trebui să le afle toată lumea. Idei care ne sunt inoculate de când suntem copii şi care sunt nişte prostii, de fapt. De exemplu, despre prosperitatea materială: pentru a avea bani, trebuie să fac ceva ilicit (really?) pentru că banii sunt ochiul dracului (really 2?). Dacă fac ceva cu plăcere, nu-mi vine să cer bani pentru asta – aici m-am recunoscut şi eu :D. Şi m-am mai recunoscut şi aici: pot compensa mâncarea nesănătoasă cu ceva sănătos – că doar mai fac şi eu.

Oricum, nu contează ce mănânc, la ce chimicale sunt in toate… – asta e una dintre frazele pe care le aud tot timpul şi m-am plictisit deja să caut tot caut contraargumente.

Şi, fac o mică paranteză aici, când mă gândesc la oamenii care gândesc pozitiv – vreau, pot, ştiu, merit să obţin ce este mai bun (în măsura în care toată lumea care depune un minim efort merită) şi la cei care sunt în partea opusă. Efectiv, mi-a dat fiori toată dezbaterea cu privire la Carmen Brumă şi poza ei cu abdomenul plat postată pe Facebook şi toate înjurăturile primite (în legătură cu poza, cu postarea, cu abdomenul, cu naşterea, cu bărbatul, cu copilul, cu ocupaţia, cu neamurile, etc…). Serios, oamenii aştia sunt printre noi? Încă funcţionează chestia cu capra vecinului? V-am spus că am impresia că nu prea ies din casă, dar mă simt atât de departe de lucrurile astea, încât nu contenesc să mă şocheze.

2. Apoi, l-am sorbit şi eu cu ochii şi urechile, aşa cum a făcut toată lumea, pe Gyogy Gaspar, psiholog clinician, specializat în terapie de cuplu.

El a vorbit despre foarte multe, dar mi-a dat de gândit pentru că am făcut ceva greşeli şi ar fi momentul să le îndrept sau cel puţin să încerc. Uitaţi una aici: părintele conştient nu se va aştepta din partea copilului să-i satisfacă nevoile în maniera în care poate avea aceste aşteptări de la partenerul de viaţă. Bună asta, nu?

Şi încă una bună: Iubierea este o strategie inteligentă a Naturii prin care noi, oamenii, suntem ajutaţi să retrăim scena copilăriei, în care am fost răniţi, având acum posibilitatea de a ne vindeca (în cuplu).

3. Valentin Vesa ne-a vorbit despre siguranţa în mediul digital şi m-a pus din nou pe gânduri pentru că orice aş face, D este mare calculatorist. Adică parcul, mersul la grădi, mersul la sală (o să vă povestesc şi despre asta), mersul la ateliere şi alte activităţi ţin o vreme, dar tot în faţa calculatorului/televizorului/tabletei aterizează până la urmă. Oare unde o fi văzut asta?!?

Nu mai spun că am fost acum câteva zile în Parcul Carol şi am văzut o mamă cu un bebe în cărucior şi doi băieţi gemeni mai mari, la locul de joacă. Gemenii s-au aşezat pe bancă, au scot tableta şi au început să se joace. Mama s-a aşezat pe bancă, a scos telefonul şi a început să butoneze.

D s-a arătat interesat de ce anume joacă gemenii pe tableta şi mi-a spus că ar trebui să luăm şi noi tableta, însă a fost avertizat categoric că NICIODATĂ (am folosit cuvântul acela) nu vom lua tableta în parc.

În curând instalez programe de securitate pe toate device-urile şi nu îi voi permite să aibă cont de Facebook sau alte reţele sociale prea curând. Ce vom face când va veni vremea să aibă… vom vedea.

Eu nu am postat prea multe poze nici cu mine şi nici cu D, însă văd tot felul de poze în fiecare zi. Avertismentul lui Valentin Vesa mi s-a părut de maxim bun simţ: chiar trebuie să îi arătăm pe Facebook în puţa goală? Nu vor avea întotdeauna o lună, un an sau 5 ani… Eu zic când vă vine cheful să postaţi d’astea – postaţi cu voi: uite ăsta eram eu prima dată la mare: Mamaia 83… Nu uitaţi să vă tăguiţi ca să vă vadă toţi şefii şi colegii de la muncă!

Leave a comment »

Social Media for Parents


Am primit invitatia in calitate de mama detinatoare de blog sa particip, pe 8 iulie, la evenimentul Social Media for Parents, invitatie pe care am si acceptat-o.

Evenimentul, organizat de Evensys, va reuni parinti activi in mediul online care vor dezbate cele mai noi idei despre parenting, dar si tendintele din social media.

Iata ce spune comunicatul organizatorilor de la Evensys:

“Numarul mamelor din America de Nord care detin un blog ajunge la 3,900,000, iar 7 din 10 mame au un cont de Facebook. Studii recente au aratat ca mamele active pe Facebook au o mare influenta asupra lansarii unor tendinte pentru branduri. 58% dintre acestea urmaresc brandurile preferate in retelele sociale.

In ultimii ani, numarul blogurilor de parenting a crescut vizibil si in Romania, iar parintii sunt tot mai activi in mediul online.

Social Media for Parents va oferi participantilor ocazia sa invete si sa descopere oportunitati de crestere a vizibilitatii in mediul online, dar si o zi de networking cu persoane care impartasesc aceeasi pasiune.

Tehnicile de promovare a unui blog, de dezvoltare a acestuia, dar si sfaturi pentru construirea unei relatii de succes cu brandurile, sunt doar cateva dintre subiectele pe care conferinta le va atinge.

Social Media for Parents este despre blogging, social media, parenting si lifestyle.

Comunitatea de parinti activi in mediul online va asista la un eveniment interactiv, ce le va oferi raspunsuri la intrebari actuale, instrumente utile in mediul online, povesti si idei de succes despre parenting si blogging.

Printre vorbitorii acestei editii se numara: Urania Cremene (Expert pentru Romania Parent’s Toolshop), Ioana Macoveiciuc (Owner, printesaurbana.ro), Alina Ioana Stan (CSR Officer, Orange), Ioana Manoiu (Managing Partner, GMP PR), Gyorgy Gaspar (Psiholog Clinician, Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie), Valentin Vesa (Test Engineer, iQuest Social Media for Parents este organizat de Evensys in parteneriat cu Orange.

Evensys este o companie de planificare evenimente, cu peste 8 ani de experienta in organizarea de evenimente business-to-business. Evensys este specializata exclusiv pe dezvoltarea de conferinte si de seminarii proprii, ce acopera sapte domenii de activitate: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investitii, HR, Real Estate, Production si Retail. Evenimentele organizate trateaza tematici actuale, care privesc atat industria de business locala, cat si cea din Europa Centrala si de Sud-Est”.

Leave a comment »

Despre purtatul bebeluşilor, pe când babywearingul nu era o modă


„… întrucât autohtonii erau prolifici, aproape o femeie din două căra câte un prunc în spate – vreo doi de mână şi alţii, mai mărişori, după ea. Îndemânarea cu care se făcea încărcatul în spinare a micii odrasle mă fascina: femeia se îndoia puţin de şale, apuca copilul, gol-goluţ, de un braţ şi-l arunca în spinare ca pe o desagă, ală micu pica drept unde trebuia, cu burta lipită de spinarea mamei, cele două braţe, cuminţi, spre umerii ei, picioarele răscrăcănate cuprinzând-o de mijloc – şi atunci, femeia, lăsând copilul o clipă singur în echilibru, cu acelaşi gest larg arunca peste el broboada care înainte o încingea, şi acum îi cuprindea pe amândoi. Adesea, femeia mai înnoda o a doua broboadă, mai largă. Iar pe burtă nu făcea un nod adevărat, doar răsucea cele două capete ale broboadei în afară, minunea legilor fizice făcând orice tracţiune la spate să întărească înnădirea în faţă.

Mersul acestor femei, puţin aplecate înainte, cu odorul lor în spate, nu era lipsit de eleganţă. Femeile erau învăţate de mici să poarte o asemenea povară, că nu era rar să vezi fetiţe de zece- unsprezece ani ducând o surioară mai mică în spinare”.

Imagine

Sursa foto: pinterest.com

Continuarea se citeşte în cartea domnului Neagu Djuvara, „Amintiri din pribegie” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2011, pag 312), în care istoricul povesteşte, printre altele şi despre obiceiurile femeii din Niger, ţară în a cărei capitală, Niamey, şi-a petrecut 23 de ani în calitate de consilier diplomatic.

Căratul, purtatul sau încărcatul – preţiosul babywearing din zilele noastre…

Ce sling, ce wrap, ce marsupiu? O broboadă, două broboade….

Ce poziţie M sau broscuţă? Picioarele „răscrăcănate”… savuros domnul Djuvara, ca întotdeauna, şi un iubitor nativ de babywearing.

Leave a comment »

Temeri ancestrale ale parintilor si ale copiilor


Am vazut o poza pe Facebook si dintr-o data mi-a venit in minte tot ce vreau sa scriu in acest articol: despre temerile ancestrale, nefondate, irationale, care exista in noi, pe care le traiesc toti copiii si toti parintii.

Bineinteles, atunci cand devenim parinti una dintre cele mai mari spaime cu putinta este aceea ca ne-am putea pierde copiii. De aici pana la panici mai mult sau mai putin justificate mai este doar un pas.

  1. Teama ca urmasii sa ne fie rapiti. Mai stiti toata tevatura pornita in urma cu doua veri: “In Bucuresti se fura copii, de la mall sau din parc. Ii baga in toaleta de la mall sau in masina, ii schimba de haine si ii tund si nu ii mai vedeti niciodata. Sau mai exista varianta in care se intorceau acasa, dupa cateva zile cu un rinichi lipsa”. Aceasta poveste nu s-a confirmat niciodata pentru ca nu s-a intamplat niciodata. Niciun caz nu a fost raporatat la politie si autoritatile au dat asigurari la acel moment ca nu se intampla asa ceva.

De altfel, si cand eram eu copil aceasta poveste cum ca se fura copii din fata blocului, vin unii cu masina, ii iau pe sus si dusi au fost, exista si era permanent perpetuata.

In realitate, cazurile de copii rapiti sunt foarte putine (cazurile in care fug de acasa din proprie initiativa sunt undeva la 90%). In cazurile celor rapiti este vorba despre razbunari de interlopi, mafioti, etc.

Povestea e veche de cand lumea iar parintii au folosit-o si ca sa ii sperie pe copiii “neascultatori”. Vedeti de exemplu poezia lui Cosbuc, Cantec, o variatiune pe aceeasi tema: ai grija ca te ia cineva si te duce departe de noi (A venit un lup din crang/Si-alerga prin sat sa fure / Si sa duca in padure / Pe copiii care plang).

Nu mai fac referire la basme, povesti, mituri despre copiii rapiti. Hansel si Gretel au fost dusi in padure de tatal lor, dar au fost rapiti practic de vrajitoarea din casuta de turta dulce care voia sa ii manance la cina.

2. Teama de a fi mancati de propriii parinti + teama ca parintii sa fi mancat un frate care a murit

Teama unui copil de a nu fi mancat de parinti este una primara prin definitie si mult mai irationala decat cea a parintilor in privinta rapirilor. Bineinteles, vorbim de copii aflati la varste fragede.

Este una dintre temerile profunde ale copiilor. Asa ca nu ar trebui sa va jucati cu ea. “Vin sa te mananc” nu este tocmai o “gluma” preferata de copii. Daca ati spus vreodata asta unui copil foarte mic, s-ar putea sa va fi privit cu groaza.

Pe de alta parte, cred ca in cartile psihanalistei Francoise Dolto am citit (sper sa nu ma insel, nu gasesc acum pasajele respective) teama copiilor in legatura cu un frate care a murit. Dolto spune ca parintii trebuie sa explice clar copiilor si chiar sa ii duca la mormantul unde este ingropat respectivul frate si sa le spuna ca acesta se afla acolo. Altfel, ei nu inteleg prea bine ce s-a intamplat si pot crede chiar ca acesta a fost mancat de parinti (apoi o soarta asemanatoare il astepta si pe el).

Un astfel de subiect este aproape tabu pentru zilele noastre si pentru ultimele secole.

Insa nu este total “evacuat” din mitologie.

In mitologia greaca sau in cea romana, zeul Cronos/Saturn este cel care si-a devorat fiii. Bineinteles, aici semnificatia este cea a timpului care isi devoreaza odraslele. Ideea merita insa mentionata atata vreme cat mitologia greaca este atat de puternic personificata.

3. Si acum despre poza de pe Facebook. Poza era o gluma. Un prieten al familiei a fost lasat sa aiba grija de bebelus pentru cateva ore, iar el l-a pus intr-o tava, prefacandu-se ca il baga in cuptor. Desi zic eu ca sunt o persoana cu simtul umorului, gluma nu mi se pare prea reusita pentru ca „zgandareste” intr-o zona periculos de sensibila a parintelui.

De altfel, am tot citit despre astfel de “legende urbane” (nu in Bucuresti, ci in orase americane) cu bona care vine si gateste bebelusul cu cartofi. Suna oribil, nu-i asa? Si totusi, un astfel de “basm groaznic” care iti da fiori pe sira spirarii nu se poate perpetua decat tot printr-o teama ancestrala de a-ti pierde copii si, mai mult decat atat, intr-un fel absolut ingrozitor. Si ce poate fi mai ingrozitor decat o alta teama ancestrala: aceea de canibalism? Evident, canibalismul contemporan da cu multe zerouri dupa virgula, deci este extrem de rar si oricum apare si el in anumite contexte.

Nu vreau sa spun ca traim intr-o lume perfect sigura. Poate ceva mai sigura decat se vede la stiri, unde totul e numai crima, numai interlopi, numai orori…

Cred ca voiam sa spun ca ar trebui sa mai lasam din temeri ca sa ne putem trai viata, nu?

Leave a comment »

Ce mai citim: Cum sta treaba cu Cepelica


Aventurile lui Cepelica, de Gianni Rodari, este una dintre cartile acelea pe care le citesti si nu iti mai ies din minte si din suflet niciodata. Este la fel ca Apolodor, un pinguin calator sau ca Elefantelul curios. Le cauti mereu si vrei sa le vezi editate si reeditate si sa le auzi in toate felurile posibile la teatru, la film, inregistrate si oricum altfel se mai poate. Bineinteles, le dai mai departe copiilor tai. Image

Dinu l-a primit pe Cepelica de la Mos Craciun, dar nu i-a starnit un interes chiar asa de mare. Cred ca este cam mic pentru o poveste lunga si complexa, dar sunt cat se poate de convinsa ca ii va veni randul si cand va veni…

Cartea a fost reeditata de Humanitas in a doua jumatate a anului trecut, ea fiind publicata pentru prima data in urma cu 55 de ani. Si de data aceasta, Humanitas a folosit traducerea minunatului domn Mircea Santimbreanu. Ilustratiile superbe au fost facute de Manuela Santini.

„Cepelica era fiul batranului Cepeloi si avea nu mai putin de sapte frati: pe unul il chema Ceapaverde, pe altul Cepeluta, pe celalalt Cepusoara si asa mai departe, nume, fireste, cum nu se poate mai potrivite pentru mladitele unei prea cinstite familii de ceapa.“ Asa incepe o aventura plina de originalitate, ca te intrebi la fiecare pas „de unde a mai scos-o si pe asta”.

„Cel rau” din povestea asta este printul Lamaie – o acritura!

Un capitol care m-a distrat pe cinste a fost cel in care Miriapod isi duce copiii la cizmar. Pe cele doua odrasle le cheama Mii-de-Picioruse si Mii-de-Labute si mereu isi stricau pantofii. Cizmarul are insa concluzia: „Copii, ce sa le faci… doua picioare sau o mie e tot un drac. Sunt in stare sa rupa o mie de perechi si cu un singur picior”.

Restul de aproape 200 de pagini, va las sa le (re)descoperiti!

UPDATE: Iata cum arata Aventurile lui Cepelica in prima editie!

Comments (4) »

Ce mi-a fericit mie copilaria


Este ceva foarte personal: copilaria este o stare de spirit. Este facuta din ceea ce simteai atunci si din ceea ce simti si crezi acum despre acele lucruri si mai putin despre ceea ce aveai, erai sau stiai atunci.

De exemplu, eu cand ma gandesc la copilarie nu ma imaginez pe mine copil in apartamentul in care am locuit oficial dintotdeauna, ci aproape numai in casa
bunicilor sau imprejurimi.

Nu am fost un copil prea sociabil sau extrovertit (si nici ca adult nu sunt :D), dar atunci, acolo, intre copii nu prea existau diferente – faceam atat de multe tampenii impreuna ca mi-e si frica sa ma gandesc. De fapt, ma gandesc cu groaza cum as putea sa il leg pe D cu lanturi de calorifer ca sa nu faca ce faceam noi.

Spre exemplu, chiar la poarta bunicii mele era o pietrarie care pentru o vreme nu a avut pietroaiele ingradite in niciun fel. Adusesera blocuri uriase de piatra, de cateva tone fiecare, aveau cam inaltimea unui etaj. Bineinteles, distractia numarul 1 era sa sarim cat puteam de pe bloc de piatra pe altul. Privind cu ochii de acum, de adult, mi se face rau – ma gandesc cat de mult meritam scarmaneala pe care mi-o dadea bunica-mea cand ma prindea :))
Bineinteles, ea nu stia ca, de fapt, noi saream si de pe acoperisurile depozitelor din pietrarie – saream de pe un acoperis pe altul desi intre ele era cativa metri buni, iar acoperisurile pe care saream erau de obicei inclinate – o cazatura de acolo ar fi fost moarte sigura sau oricum oase rupte grav. Doar ca noi nu vedeam nicidecum lucrurile asa. Ce cautam pe acoperisuri? Simplu: dude. Negre, mari, zemoase.

Imi placea sa stau pe acoperisul unei magazii din curtea bunica-mii si sa mananc cirese direct din pom. Nu trebuia decat sa intind mana, iar ciresele din pomul ala cresteau in ciorchini imensi – mici, rumene pe o parte si galbene pe cealalalta, dulci si delicioase.

Imi placea si realizez asta abia acum – felul in care ieseam matusa-mea jumatate pe geam sa ma strige duminica la desene si aproape de fiecare data cand reuseam sa ajung prindeam genericul de sfarsit din cele 10-20 de minute pe care ni le oferea regimul. De fiecare data, ieseam din nou afara cu promisiunea ca duminica viitoare nu mai uit si raman sa vad si eu desenele alea.

V-ati-ascunselea pe inserat sau noaptea cand totul devenea intunecat si nu aveam nicio sansa sa ii gasesti pe cei care s-au ascuns. O leapsa prin prafaraie de ne faceam toti pui de lele… Groaza cu care ne feream, toata ceata de copii, de haitele caini de prin imprejurimi.

Tricourile imprimate chinezesti. Jucariile chinezesti cu baterii. Inghetata aia in pachet de unt, de fistic sau de vanilie, pe care au reeditat-o astia, dar care nu are mai nimic din farmecul ala…

Sa sar coarda. Ore.

Mai tarziu, povestile pe discuri de vinil. Cel mai mult Familia Chit-chit, de Ion Pas, pe care o ascult si acum cu Dinu si din care recit cate ceva aproape in fiecare zi. Frate-meu rade de mine: „Ce, mah, o stii pe dinafara?” Ehhh, nu chiar pe toata, dar portiuni bune – am ascultat-o de mii de ori 😀

Apolodor, un pinguin calator.
Aventurile lui Mos Barbuta – in Delta, Mos Barbuta si leacul miraculos, Mos Barbuta in cosmos etc.
Povestile fermecate rusesti.
Povestile nemuritoare.
Jules Verne, si nu Alexandre Dumas.
Daca numeri pan’ la zece (o carte cu numaratoare cu niste poezii haioase).
Cocostarcul gat sucit – o carte de poezii de Marin Sorescu – mi se par geniale si acum 😀
Niste reviste sau „almanahe” cu benzi desenate cu Zburlici si Puiul de cuc

Tinerete fara batranete – basmul care imi dadea mie fiori, adevarul e ca imi da si acum. Toti copiii au cel putin un basm care ii baga in sparieti, nu?
Barbatu-meu zice ca pentru el Muzicantii de Bremen era ala.

Diafilmele – cand aveam bec de frigider pentru aparat ca nu prea se gasea mereu :)) : Trei ursuleti; Fram, ursul polar; Cei doi iepurasi, o poveste cu frumoasa Calisto si cu Dolosman, zeu marii (cu asta il bagam pe frate-meu in sperieti de ii era frica sa se mai duca si la baie), Elefantelul curios (oh, da).

Muzica folk pe discuri de vinil.

Cu cortul, la foc, in Plaiul Foii, Piatra Craiului.

Si Parcul Circului, care a ramas pentru mine cel mai frumos din Bucuresti si langa care visez si acum sa stau, sa deschid geamul si privelistea sa fie cea din parc.

P.S Si o bataie pe care mi-a dat-o bunica-mea, de fapt a si alergat putin ca sa ma prinda, si din care de abia m-a salvat matusa-mea, dupa ce disparusem ore intregi si intre timp se pornise si o ditamai ploaia…

Acum, spuneti-mi voi ce va placea atunci si ce va amintiti acum cu placere 🙂

Un fachir avea un ac

Si-i statea in varf – capac

Cum statea in ac asa?

Asta nu e treaba ta.

Chestia ca toti veneau,

Se uitau si-l imbranceau.

Toti voiau in varf, pe vine,

Ca sa vada cum le vine.

Astia-s multi ca dumnealui.

Na, fachirule, alt cui.

Fachirul, Marin Sorescu – v-am spus ca-i genial, nu?

Comments (3) »

Back to the start: agricultură eco


Am dubii că Chipotle ar face mâncare chiar aşa de bună şi sănătoasă, n-am de unde să ştiu. Mai ales dacă îşi permite să facă filmuleţe publicitare foarte faine (a se citi scumpe, deci buget de publicitate mare, cel mai probabil calitate proastă :P). Totuşi, spotul mi-a plăcut şi face de fapt reclamă la … agricultură ecologică. Deci vi-l arăt şi vouă 🙂

Leave a comment »

%d blogeri au apreciat asta: