Posts tagged fast-food

Cui ii e frica de McDonald’s?


Intrerup seria Filosofiei scutecelor (care va continua cu review-uri pentru mai multe tipuri de scutece) pentru a ma intoarce la subiectul alimentatiei sanatoase.

De fapt, am fost marcata de o scena petrecuta in tramvai in urma cu cateva saptamani. Doi pusti de 13-14 banuiesc si unul mai mic, de vreo 8-9 ani, discutau despre McDonald’s. Unul dintre ei povestea cum a insotit pe cineva la cumparaturi si drept recompensa a primit o masa la Mc.

De aici s-a iscat un adevarat concurs – cine mananca mai mult si mai des la Mc, toate sandviciurile au fost analizate cu toate componentele si a fost facuta recenzia pentru fiecare meniu in parte. Totul cu o satisfactie teribila si cu ideea ca acolo si doar acolo este Paradisul…. Oare cand vom mai ajunge acolo?

Discutia asta o port deja cu mamicile. Cand va creste si va ajunge la gradinita sau la scoala, cum vei putea sa il impiedici sa manance toate porcariile? Recunosc ca nu am inca un raspuns la intrebarea asta, dar lucrez la el. Asta nu inseamna ca pot sa il indop de pe acum cu aditivi, sare, zahar si grasimi saturate pentru ca tot acolo ajungem pana la urma.

De fapt, problema nu consta numai in a-l impiedica sa manance, ci si a nu ii crea impresia ca junk-foond-ul este un paradis care lui ii este interzis.

Voi ce parere aveti? Cum procedati sau cum v-ati gandit sa o faceti?

O idee ar fi sa ii arati cum se face carnea dezosata mecanic (MDM) din care se prepara hamburgerii si mezelurile-  asa cum ii speria Jamie Oliver pe adolescentii britanici, dar pentru asta trebuie sa fie la varsta la care sa inteleaga deja aceste lucruri.

Postez si un filmulet, poate vi se face pofta de ceva de la Mc:

Comments (4) »

Lista de alimente pe care NU le mancam!


Mi-am facut o mica lista cu alimente pe care nu le mananc nici eu si nu vreau sa i le dau nici lui Dinu – macar in perioada in care eu sunt cea care hotaraste strict tot ce mananca el. Pe primul loc cred ca s-ar afla chips-urile, fast-food-ul, cartofii prajiti, mezelurile, sucurile carbogazoase si iaurtul cu fructe. (Sa nu spuneti ca exagerez pentru ca am vazut mame care le dadeau copiiilor aflati inca in carucior chips-uri si Cola)

In ceea ce priveste iaurtul cu fructe, nu numai ca foarte multe mame il ofera bebelusilor lor, dar mai si sustin ca le fac un mare bine dandu-le asa ceva. Orice nutritionist va spune insa ca iaurtul trebuie sa fie iaurt si atat – facut din lapte si bacteriile bune care transforma laptele in iaurt. Fara lapte praf, fara fructe conservate prin cine stie ce metode, fara zahar, sare, gelatina si tot soiul de aditivi. (Citind din analizele facute de Institutul de Cercetari Alimentare pentru Jurnalul National am vazut ca exista si iaurt cu fructe cu E330 – cancerigen!). Cel mai bun iaurt este cel facut in casa – daca aveti timp si stiinta necesara. Daca nu, iaurtul natural cumparat pe care verificati sa nu contina lapte praf. Atentie: iaurtul natural este acrisor si nu dulce!

In fine, am facut si eu un mic experiment. Iata cum arata un Danonino pe care l-am tinut o luna de zile in soare pe balcon. Iaurtul simplu natural facut in casa are termen de valabilitate o zi – doua tinut la frigider! Doua saptamani a fost in termen (pana pe 27.07 – se vede si in poza), dar a expirat de doua saptamani. Astazi l-am desfacut (12.08.2010). Pot spune ca era chiar ademenitor, mirosea puternic a „capsuni”. Pofta buna!

Lista se completeaza cu alimente care contin zahar (Ii voi da dulciuri lui Dinu, eventual prajituri sau dulceturi facute in casa, dar nu inainte sa fie necesar), sare in exces (vezi pufuleti), prajeli si alimente procesate excesiv.

Ce mai ramane de mancat? O gramada de lucruri bune si sanatoase. Fructe si legume, carne slaba fiarta, preparata la cuptor sau la steamer, peste, lactate, cereale si seminte – fistic, migdale, alune, nuci (dar nu pentru bebelusi pentru ca se pot ineca).

De asemenea, alimente sanatoase, dar care nu pot fi oferite bebelusilor sunt mierea (risc de botulism pana la 2 ani), albusul de ou (dificil de digerat), laptele de vaca (poate provoca reactii alergice), produse care contin cofeina – ciocolata, ceai, cafea – si apa gazoasa (toate acestea vor impiedica absorbtia de calciu). In privinta citricelor trebuie sa intrebati medicul pediatru. Aceste ultime informatii au fost preluate din Bebelusul. Manual de utilizare – de dr. Louis Borgenicht si Joe Borgenicht.

Comments (8) »

%d blogeri au apreciat asta: