Ecomami – scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii

Am citit acum ceva vreme un articol (pe prokid.ro) despre cum sa-l dezvatam pe copil sa doarma in pat cu parintii. Este de fapt o preluare din cartea “Trucuri psihologice pentru parinti. Cum sa ne educam copilul (3-6 ani)”, a psihologului Suzanne Vallières. Mi-a atras atentia in mod deosebit prima fraza: „In primul rand, copilul trebuie sa inteleaga bine mesajul: fiecare in patul lui !”. Eu nu am inteles acest mesaj. Cum adica fiecare in patul lui?  Adica si mami si tati trebuie sa doama fiecare in alt pat? Ca asa ar avea cumva sens mesajul. Altfel, daca mami si tati dorm impreuna, cum ii explici copilului ca fiecare trebuie sa doarma in patul lui? De fapt nu tocmai mami si tati incalca regula?  Cum sa pretindem copilului sa respecte o regula pe care noi, adultii, nu o respectam?  Daca mami si tati se bucura sa se simta aproape unul pe celalalt, daca tocmai parintilor le place sa fie imbratisati, mangaiati, rasfatati inainte de culcare, de ce ne imaginam ca cei mici ar trebui sa se multumeasca sa imbratiseze o papusa? De ce ne imaginam ca ei ar trebui sa nu aiba nici un disconfort emotional atunci cand ii trimitem sa doarma singuri? Desigur, sunt oameni carora le place sa aiba patul numai pentru ei. Dar trebuie sa  recunoasteti ca multora nu va place sa dormiti singuri.  Adica, sa recunoasteti ca nu va place sa faceti exact ceea ce cereti copiilor.

Desigur, copiii trebuie sa se desprinda cu timpul de dormitul cu parintii. Ca n-or dormi asa pana se casatoresc, nu? Doar ca unele lucruri trebuie lasate sa urmeze un curs, timp sau ritm firesc. Un ritm care este de fapt al copilului. Nu sunt de acord cu abordarile militaresti, cu schimbarile bruste sau mai ales cu mituirea copilului cu desertul preferat ori de cate ori doarme o noapte intreaga singur. Sunt de acord cu rutina de seara, dar cred mult si ca trebuie sa existe si o rutina de dimineata. Cred ca asa cum trebuie sa ii cream confortul ca suntem alaturi atunci cand vor adormi si ca suntem aproape pe timpul noptii trebuie si sa le cream confortul ca suntem acolo atunci cand se trezesc. Cred in motivatii adaptate, nu in mesaje inepte generaliste de genul „fiecare trebuie sa doarma in patul lui”. Poate unii copii se vor bucura sa se simta „mari” sau altii vor aprecia mai mult loc in pat.

Trebuie doar sa nu ne grabim sa transam subiectul, sa ne punem in pielea copilului, sa intelegem cand este timpul pentru fiecare schimbare din viata lui si ceea ce il face sa se simta in siguranta si apoi sa alegem metoda de a-l invata sa doarma singur.

Voi ce credeti ca functioneaza? Cand si cum credeti ca ar trebui sa se petreaca desprinderea?

Later update: mi-am recitit si eu postarea dupa mai mult timp si tin sa mentionez ca nu ne-am „despartit” inca, nici la 4,5 ani 🙂