Posts tagged spectroscopie Raman

Mai multe fructe si legume, mai multi antioxidanti carotenoizi


Nu am apucat sa va povestesc ca la sueta de la Active Center de acum 3 saptamani  si eu, ca si alte participante la intalnirea noastra, mi-am masurat nivelul antioxidantilor carotenoizi din piele, masuratoare de natura sa imi ofere o imagine asupra capacitatii de aparare a organismului in fata agresiunii nemilosilor radicali liberi.
Masurarea antioxidantilor a presupus o „scanare” a podului palmei  (adica o simpla plasare a mainii in fata unei lumini de laser albastre de intensitate scazuta) cu autorul unui aparat – scanner biofotonic. Tehnologia pe care se bazeaza functionarea acestui scaner este spectroscopie Raman de rezonanta.

Am fost sceptica initial ca un astfel de scaner poate oferi o informatie relevanta, consistenta despre nivelul antioxidantilor. De fapt cu atat mai sceptica, cu cat firma producatoare vinde si suplimente cu antioxidanti, iar banuiala mea era ca aparatul ar trebui sa dea anumite rezultate care sa indice ca ai nevoie sa cumperi si suplimente pentru a-ti imbunatati capacitatea de aparare a organismului.
In ciuda scepticismului am decis sa fac masuratoarea. Si bine am facut, pentru ca asa pot sa spun si eu aparatul poate furniza totusi o informatie pe care o pot corela cu realitate si, deci, o pot considera relevanta. Scorul obtinut a fost unul „albastru”, adica 51.000, iar potrivit grilei o valoare mai mare de 50.000 indica un nivel foarte bun al antioxidantilor, rezultatul unui regim alimentar bogat in legume si fructe si/sau suplimente nutritive excelente.
Recunosc ca mananc fructe crude mai mult decat mi-ar da voie orice medic de pe la noi:) si legume crude. Rezultatul m-a satisfacut in raport cu stilul meu de viata. M-am bucurat si ca un rezultat bun nu este legat doar de un consum deosebit de suplimente, ci de alimente care contin antioxidanti naturali. Nu stiu daca imi voi mai repeta masuratoarea, dar asta pentru ca in destula masura am incredere in ce mananc. Dar mi-as dori sa aflu si rezultatele altora si sa asociez cu stilul lor de viata, cel putin pentru ca acest aparat si aceasta metoda mi-au trezit curiozitatea.

P.S. Nu am dat nume pentru a nu face reclama, insa netul abunda in informatii despre scaner, firma producatoare si eventual suplimente cu antioxidanti.

Concursul nostru este inca in derulare, va puteti inscrie oricand. Detaliile de participare sunt AICI!

 

Comments (1) »

%d blogeri au apreciat asta: