Am vazut o poza pe Facebook si dintr-o data mi-a venit in minte tot ce vreau sa scriu in acest articol: despre temerile ancestrale, nefondate, irationale, care exista in noi, pe care le traiesc toti copiii si toti parintii.
Bineinteles, atunci cand devenim parinti una dintre cele mai mari spaime cu putinta este aceea ca ne-am putea pierde copiii. De aici pana la panici mai mult sau mai putin justificate mai este doar un pas.
- Teama ca urmasii sa ne fie rapiti. Mai stiti toata tevatura pornita in urma cu doua veri: “In Bucuresti se fura copii, de la mall sau din parc. Ii baga in toaleta de la mall sau in masina, ii schimba de haine si ii tund si nu ii mai vedeti niciodata. Sau mai exista varianta in care se intorceau acasa, dupa cateva zile cu un rinichi lipsa”. Aceasta poveste nu s-a confirmat niciodata pentru ca nu s-a intamplat niciodata. Niciun caz nu a fost raporatat la politie si autoritatile au dat asigurari la acel moment ca nu se intampla asa ceva.
De altfel, si cand eram eu copil aceasta poveste cum ca se fura copii din fata blocului, vin unii cu masina, ii iau pe sus si dusi au fost, exista si era permanent perpetuata.
In realitate, cazurile de copii rapiti sunt foarte putine (cazurile in care fug de acasa din proprie initiativa sunt undeva la 90%). In cazurile celor rapiti este vorba despre razbunari de interlopi, mafioti, etc.
Povestea e veche de cand lumea iar parintii au folosit-o si ca sa ii sperie pe copiii “neascultatori”. Vedeti de exemplu poezia lui Cosbuc, Cantec, o variatiune pe aceeasi tema: ai grija ca te ia cineva si te duce departe de noi (A venit un lup din crang/Si-alerga prin sat sa fure / Si sa duca in padure / Pe copiii care plang).
Nu mai fac referire la basme, povesti, mituri despre copiii rapiti. Hansel si Gretel au fost dusi in padure de tatal lor, dar au fost rapiti practic de vrajitoarea din casuta de turta dulce care voia sa ii manance la cina.
2. Teama de a fi mancati de propriii parinti + teama ca parintii sa fi mancat un frate care a murit
Teama unui copil de a nu fi mancat de parinti este una primara prin definitie si mult mai irationala decat cea a parintilor in privinta rapirilor. Bineinteles, vorbim de copii aflati la varste fragede.
Este una dintre temerile profunde ale copiilor. Asa ca nu ar trebui sa va jucati cu ea. “Vin sa te mananc” nu este tocmai o “gluma” preferata de copii. Daca ati spus vreodata asta unui copil foarte mic, s-ar putea sa va fi privit cu groaza.
Pe de alta parte, cred ca in cartile psihanalistei Francoise Dolto am citit (sper sa nu ma insel, nu gasesc acum pasajele respective) teama copiilor in legatura cu un frate care a murit. Dolto spune ca parintii trebuie sa explice clar copiilor si chiar sa ii duca la mormantul unde este ingropat respectivul frate si sa le spuna ca acesta se afla acolo. Altfel, ei nu inteleg prea bine ce s-a intamplat si pot crede chiar ca acesta a fost mancat de parinti (apoi o soarta asemanatoare il astepta si pe el).
Un astfel de subiect este aproape tabu pentru zilele noastre si pentru ultimele secole.
Insa nu este total “evacuat” din mitologie.
In mitologia greaca sau in cea romana, zeul Cronos/Saturn este cel care si-a devorat fiii. Bineinteles, aici semnificatia este cea a timpului care isi devoreaza odraslele. Ideea merita insa mentionata atata vreme cat mitologia greaca este atat de puternic personificata.
3. Si acum despre poza de pe Facebook. Poza era o gluma. Un prieten al familiei a fost lasat sa aiba grija de bebelus pentru cateva ore, iar el l-a pus intr-o tava, prefacandu-se ca il baga in cuptor. Desi zic eu ca sunt o persoana cu simtul umorului, gluma nu mi se pare prea reusita pentru ca „zgandareste” intr-o zona periculos de sensibila a parintelui.
De altfel, am tot citit despre astfel de “legende urbane” (nu in Bucuresti, ci in orase americane) cu bona care vine si gateste bebelusul cu cartofi. Suna oribil, nu-i asa? Si totusi, un astfel de “basm groaznic” care iti da fiori pe sira spirarii nu se poate perpetua decat tot printr-o teama ancestrala de a-ti pierde copii si, mai mult decat atat, intr-un fel absolut ingrozitor. Si ce poate fi mai ingrozitor decat o alta teama ancestrala: aceea de canibalism? Evident, canibalismul contemporan da cu multe zerouri dupa virgula, deci este extrem de rar si oricum apare si el in anumite contexte.
Nu vreau sa spun ca traim intr-o lume perfect sigura. Poate ceva mai sigura decat se vede la stiri, unde totul e numai crima, numai interlopi, numai orori…
Cred ca voiam sa spun ca ar trebui sa mai lasam din temeri ca sa ne putem trai viata, nu?
Ecomami - scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii 