Un studiu al Centrului National pentru Statistici in Sanatate dadea publicitatii o rata a cezarienelor in SUA, pentru anul 2004, de 29,1%, iar la nivelul anului 2006, tot in SUA, se estima ca una din trei mame aduce pe lume copilul prin cezariana.
In Romania stam cam prost la capitolul statistici oficiale. Am gasit totusi in Revista de Igiena si Sanatate Publica, vol. 56, un articol care preciza ca in Romania in perioada ianuarie – august 2005, una in cinci nasteri a fost prin operatie cezariana. Pe langa aceasta informatie avem si surse informale (reviste pentru femei) si medici care sustin ca numarul cezarienelor a crescut in ultimii ani. Si in plus mai avem si exemplele din jurul nostru. Daca stau sa ma gandesc bine in cercul meu apropiat de cunostinte mamici (prietene, colege) cele mai multe nasteri au fost prin cezariana, confirmand aceasta tendinta. Aproape ca as zice ca si medicii din Romania tind sa se specializeze in operatii cezariene, in defavoarea nasterilor naturale.
Si eu si Ioana (autoarele blogului) am nascut prin cezariana, nici una insa pentru ca aceasta a fost optiunea personala ci pentru ca aceasta era recomandarea medicala. Desi nu am avut experiente nefericite legate de nasterea prin cezariana, totusi nici una dintre noi nu recomanda cezariana electiva. Ne-am hotarat sa scriem cate ceva despre experientele noastre mai ales pentru acele viitoare mame care in lipsa unei recomandari medicale aleg sa nasca prin cezariana, din teama de durere, din comoditate sau poate din insuficienta informare.
Povestile noastre
Lavinia: Am nascut prin cezariana pentru ca Luca a fost in prezentatie pelviana. Citisem in cartile americane ca medicul poate face manevre medicale pentru intoarcerea bebelusului (cu sanse de succes de peste 50%), dar ca aceste manevre nu se recomanda atunci cand placenta este pozitionata anterior (cazul meu). Deci mi-am mutat gandul si m-am pregatit psihic pentru nastere prin cezariana. Emotii aveam nu pentru operatie, ci pentru anestezie. Am optat pentru anestezie rahidiana, pentru a-l vedea pe bebe imediat ce se naste. Apreciez ca in spitalul in care am nascut am fost intrebata daca vreau anestezie rahidiana sau totala si, de asemenea, apreciez medicul anestezist pentru ca a avut grija sa nu simt nimic, iar anestezia sa fie un lucru aparent simplu. Apoi, pe masa de operatie, am constientizat ca cezariana este o interventie serioasa, chiar daca in ultimii ani si mai ales in Romania a devenit o operatie obisnuita. Permanenta monitorizare, cocktailul turnat in vene in timpul operatiei cu efedrina, calciu si cine isi mai aminteste ce, vocea la un moment dat precipitata a medicului in timpul operatiei m-au facut sa „simt” riscurile despre care citisem in etapa de documentare privind nasterea.
Nu stiu ce sunt durerile facerii si nu am simtit fizic nimic in timpul operatiei. Dar am simtit teama de cand l-au scos pe Luca si pana a scos primul sunet (pentru mine timpul se dilatase). Durerile fizice au inceput dupa nastere, cand efectul anesteziei a inceput sa treaca. Cine crede ca este usor sa te dai jos din pat dupa cezariana se insala. Eu am nascut aproape de miezul noptii si dimineata spre ora 9, cu ajutor, m-am mobilizat sa ma dau jos din pat, in ciuda durerii. Am vazut insa femei care nascusera cu cateva ore inaintea mea si care s-au dat jos din pat dupa mai bine de 12-15 ore. E dureros sa te dai jos din pat, sa te urci in pat, sa mergi la toaleta sa te asezi pe scaun, sa stai in picioare, sa mergi pe scari cand nu ai de ales. Exista si optiunea calmantelor, care simplifica putin lucrurile (exceptandu-le pe cele din primele ore dupa operatie eu le-am evitat pentru ca ele trec in lapte, adica la bebe). Durerea evident persista in timp, desi scade in intensitate si devine mai usor de gestionat. Deci nasterea cezariana te scapa de niste dureri si iti ofera cu generozitate altele. Dar sa lasam durerea…
Partea trista este ca pe Luca am putut sa il tin in brate si sa incercam primul alaptat abia la 14,5 ore dupa nasterea lui. Pana atunci nu a avut parte de mami si nici de lapte de la mami, ci doar de lapte praf. Plus ca lactatia s-a declansat mai greu, timp in care bebe a primit din plin lapte praf de la asistentele care se grabeau sa hraneasca copii pentru a nu avea bataie de cap in salon. Luca nu a stat cu mine in salon, dar macar am avut norocul ca am fost aproape de salonul bebelusilor si deci era putin dureros sa merg sa-l vad.
Recuperarea dupa operatie nu mi s-a parut grea, dar am avut interdictie de la medic sa fac gimnastica pe o perioada de 6 luni, restrictie pe care nu as fi avut-o daca nasteam natural. O alta restrictie este legata de o a doua sarcina. Daca as vrea si al doilea copil, in Romania nu as putea lua in considerare ca a doua nastere sa fie naturala. Medicii romani nu se prea complica sa incerce nasteri naturale dupa nasteri prin cezariene. Plus ca ar trebui sa am grija sa astept 2 ani, pentu a reduce riscurile asociate uterului cicatriceal.
Ioana: Spre marea mea rusine, am ajuns in spital fara sa stiu aproape nimic despre cezariana. Aveam lectiile facute doar pentru nasterea naturala. Pur si simplu, am considerat nasterea naturala cea mai buna optiune pentru copilul meu si pentru mine si nici nu mi-am pus problema ca s-ar putea intampla altfel. Insa iata ca s-a putut.
Problema a fost ca trecusem cu 5 zile de termenul de 40 de saptamani, colul meu uterin era perfect inchis, iar Dinu dadea semne ca intra in suferinta fetala. Nu erau prea multe optiuni.
Am mers de dimineata la Spitalul Cantacuzino pentru a face teste de non-stres. Dupa ce mi-au facut unul si au vazut ce valori indica, m-au trimis apoi in sala de travaliu unde se mai afla un astfel de aparat pentru a repeta testul. (Pe toata perioada sarcinii am fost ingrozita de momentul in care urma sa ajung intr-o “minunata” sala de travaliu dintr-un spital din Bucuresti, Romania). Pana la urma, la recomandarea medicului meu in care am avut mereu incredere, am ajuns la cezariana. Anestezia a fost rahidiana (L-am vazut pe Dinu imediat – era mic, negru si zburlit :P). Bineinteles, puteam sa fac un meniu de o pagina cu tot ce mancasem la micul dejun – cu numai cateva ore in urma, dar nu a fost nicio problema cu asta – mi s-a administrat Metoclopramid la greu. Dupa ce l-am vazut pe Dinu, am adormit pe masa de operatie (cred ca am si sforait :P).
Cand m-am trezit, mi-am dat seama ca asistentele de la terapie intensiva incercau sa imi faca spalaturile de dupa operatie si sentimentul a fost destul de neplacut – ele ma trageau de picioare si eu nu simteam absolut nimic, nu aveam niciun control asupra propriului corp. Ceva dureri am simtit si eu la terapie intensiva, dar am cerut putine calmante – incerc sa evit medicamentele pe cat se poate. Momentul in care m-am ridicat insa din pat a doua zi a fost foarte dificil. Cum “fetele” aveau nevoie de patul de la terapie, a trebuit sa ma duca sus in salon la scurt timp dupa ce m-am dat jos din pat. Una ma impingea de la spate pe scari, iar alta ma tragea. Urmatoarele ore au fost la fel de dificile pentru ca nu puteam sa ma dau jos si sa ma asez singura in pat si nici sa ma misc prea mult fara ajutor.
Totusi, operatia facuta de dr. Gussi a fost “opera de arta” – taietura mica, cusuta frumos, s-a vindecat foarte repede. Nu am facut exces de medicamente – am folosit inca de 2-3 ori supozitoare cu Diclofenac pentru dureri, iar apoi am renuntat pentru ca devenise suportabil.
Lasand orice fel de durere, partea cea mai grea dupa operatia de cezariana a fost ca nu mi l-au dat pe Dinu sa il alaptez, nu ca imediat, ci a trebuit efectiv sa alerg prin tot spitalul asa cu operatie de o zi ca sa imi dea copilul. Bebelusul meu a facut febra si a scazut in greutate aproape de limita maxima admisa, de 10%, in aceste zile, iar mie nu se invrednicea nimeni sa imi spuna. Mai mult, am oferit bani asistentelor sa imi spuna ce face copilul meu, insa au luat banii si duse au fost. Cand, dupa mai multe ore de alergaturi pentru a rezolva diverse, a venit sotul meu, l-am pus sa ma tarasca si el inca odata pe scari pana la salonul de nou nascuti. Abia dupa doua zile de insistente, le-am facut sa mi-l lase pe Dinu in salon cu mine, insa nu am mai putut sa il alaptez decat abia marti (operatia a fost intr-o vineri), dupa ce a fost indopat bine cu lapte praf. Au trecut insa mai bine de noua luni de atunci si reusim in continuare sa nu avem nevoie de alt laptic decat de cel de la san, ceea ce e o mare realizare – zic eu.
Totul a decurs bine, iar cel mai important lucru ramane ca Dinu a fost ok, insa toate problemele legate de amanarea alaptarii ar fi putut fi evitate daca ar fi fost o nastere naturala. Am tanjit intr-adevar dupa gimnastica in perioada urmatoare in care nu aveam voie sa fac, insa oricum nu as fi avut timp sa merg la sala pentru a face in cadru organizat. In ceea ce priveste interdictia de doi ani pentru o noua sarcina, momentan nu imi pun problema de a avea un bebe 2, asa ca nu ma afecteaza.
Oricum alegi sa nasti informeaza-te
Informarea este de fapt cea mai importanta recomandare pe care noi o putem face. Sunt multe de spus si pro si contra nasterii prin cezariana (la fel si pro si contra nasterii naturale). Studiile spun totusi ca si pentru mama, dar mai ales pentru bebelusi cea mai sigura cale este nasterea naturala.
Pentru ca acest post este deja prea lung voi reveni intr-un post viitor cu un sumar al efectelor negative pe termen scurt si lung pentru mama si bebelusi, atat ale cezarienei cat si ale nasterii naturale.
Ecomami - scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii 