Archive for februarie, 2012

Fur, deci exist


Deci exista firma SC Autentic Mami SRL. Si atat de autentica a fost, incat nu au putut sa gaseasca un alt nume pentru domeniul ales decat eco-mami.ro. Domeniu care difera doar printr-o liniuta de un alt domeniu, despre care se poate spune ca a devenit deja un brand pe internet, brand care are in spate nu doar un magazin, ci si un blog, deci mult uzitat.

Faptul ca blogul exista de aproape 2 ani de zile, iar magazinul de mai bine de un an sunt foarte, foarte usor de dovedit, chiar si in instanta, daca va fi cazul. Asta in timp ce Autentic Mami SRL are J14/314/2011, deci este inregistrata cu un an dupa Mama Verde SRL. Se pare ca este un nume frumos din moment ce le place si altora si il imita cu atata ardoare…

Ma intreb daca Coca Cola Romania ar considera corect ca cineva sa inregistreze coca-cola.ro, varianta semnificativ diferita de cocacola.ro, nu-i asa? Sau poate Frutti Fresh ar considera corect ca cineva sa inregistreze frutti-fresh.ro, in loc de fruttifresh. Intelegeti ce vreau sa spun.

De fapt, aceste firme avand in spate zeci sau sute de milioane de euro inregistreaza mai multe domenii, asigurandu-se ca cele similare nu pot fi luate de altii. Dar acesta este cazul unor corporatii, si nu al unor mamici care incearca o afacere de mici dimensiuni, nu-i asa?

Pe de alta parte, daca vrei sa deschizi o afacere pentru mamici si bebelusi nu ar fi frumos/etic/moral/civilizat sa nu te bagi peste afacerea altor mamici, care poate incearca si ele la randul lor marea cu degetul?

In plus, cat de prost trebuie sa fii ca sa nu poti sa iti gasesti naibii un nume de magazin pe care altcineva din .ro sa nu-l fi folosit? Iar in .ro gasesti la domenii… ai putea chiar sa cumperi denumirile unor magazine care s-au desfiintat si sa profiti de pe urma lor, fara sa lezezi pe nimeni, ba chiar poate ajuti sa recupereze niste bani… De ce nu a inregistrat autenticmami.ro sau autentic-mami.ro?

Ce castiga din asta? Nu stiu, as vrea si eu sa stiu… Probabil, viseaza autentica, clienti…

Nu a stiut ca exista un alt domeniu asemanator, e o simpla intamplare? Nu ne jigniti inteligenta cu astfel de intrebari, nu se poate asa ceva!

Daca pe astfel de premise porneste afacerea autenticei, inseamna ca are toate sansele sa aiba „succesuri” si ii dorim si noi un faliment grabnic si bine meritat.

P.S. Daca cititi si cautati pe google, va rog nu dati click in site-ul respectiv, s-ar putea bucura ca are trafic…

Leave a comment »

Pe drumul cel bun


Cand am deschis Ecomami.ro scopul meu a fost acela de a ramane acasa cu Dinu. A working at home mom (WAHM) daca vreti, sintagma este la moda. La vremea respectiva stiam putin despre comertul online, despre produsele bio, despre scutece, despre purtatul bebelusilor, despre ce inseamna sa gasesti furnizori, sa aduci, sa faci calcule, etc… Cel mai mult conta ca produsele imi placeau, ca pe unele aveam regretul de le fi descoperit prea tarziu, si cel mai mult imi placea si imi place in continuare ideea de comert online. Totul atat de simplu: cauti si gasesti mult mai repede decat in magazinele offline si produsul vine singur la usa ta. Voiam sa le arat si altora descoperirile mele.

Intre timp am aflat mai multe despre toate acestea, iar despre unele am aflat the hard way, e adevarat.

Prezenta mea redusa pe blog si pe Facebook se trage insa de la faptul ca intre timp m-am intors la serviciu, de mai bine de 3 luni si jumatate. Nu este nici bine, nici rau, ci pur si simplu altfel. M-am readaptat usor si imi place ceea ce fac. Pe de alta parte, e adevarat ca petrec mult mai putin timp cu Dinu (dar si el merge la gradinita), nu mai am libertatea de miscare pe care o aveam inainte si este o alta rutina.

Pe de alta parte, vad in ce ritm dispar magazinele bio de pe internet. In numai cateva zile cand am cercetat problema am constat disparitia a doua magazine si fuziunea a alte doua. Nu este un moment prea bun pentru o astfel de afacere.

Totusi, Ecomami.ro rezista si va rezista si in perioada urmatoare. Comenzile vor fi livrate la timp atata vreme cat avem stocuri disponibile (speram ca vremea sa se imbunatateasca pentru ca firmele de curierat sa functioneze si ele la capacitate maxima), iar eu voi fi in continuare disponibila pentru intrebari (la parinte.eco@gmail.com ).

Va astept in continuare cu placere si sper sa traim si vremuri mai bune!

Leave a comment »