Posts tagged Vania Limban

Mergem la Fun Gym


Fiind o fana a sportului si miscarii de toate felurile, initiativa ACTIVE CENTERde a organiza Fun Gym mi se pare grozava. Despre ce este vorba? Un program de gimnastica pentru gravide, dar la care pot participa si mamici cu bebelusi, bunici, copii.  Organizatorii ne spun ca au fost adaugati bunici si copii pentru ca la acelasi eveniment organizat saptamana trecuta (pe asta l-am ratat), cei mai receptivi au fost copii si bunicile din parc, care s-au alaturat spontan instructorului de gym.
Unde se intampla si cand?
In Parcul Lumea Copiilor, B-dul Tineretului ( inainte de Palatul Copiilor),  zona Cortului Helpnet, duminica 29 mai de la ora 11.00.
Si acum sa va spun de ce mi se pare grozava initiativa. Pentru ca stim prea putin despre gimnatica prenatala, de care avem mare nevoie.  Moasa Vania Limban chiar ne-a spus la una dintre conferintele la care am participat ca mamele care fac gimnastica in timpul sarcinii nasc copii mai inteligenti datorita unui nivel mai ridicat de oxigenare a creierului.
Un alt motiv bun pentru a face gimnatica in timpul sarcinii este ca o ajuta pe mama sa se ingrase mai putin (Ohhh, da, doamnelor, ne dorim asta!).
Pentru ca gimnatica ne ajuta sa ne tonifiem inclusiv perineul, care este si el un muschi, si astfel acesta sa nu se rupa la nastere (si, da, ne dorim si asta – chiar foarte mult!).
Pentru ca gimnastica inseamna sanatate, in general, si pentru ca in timpul sarcinii nu trebuie sa devenim niste bibelouri de portelan, asa cum ni se mai spune in mod traditional. Bineinteles, exceptand situatiile speciale in care medicul ne recomanda repaos.
Doamnelor, ne vedem maine la 11!

Comments (2) »

Concurs pentru bebelusii purtati si parintii lor


Cel mai original concurs de care am auzit in ultima vreme. Are loc sambata – 16 aprilie in Parcul IOR.

Comments (2) »

Exercitii Kegel


Incerc sa va rezum scurt si la obiect ce am invatat aseara la conferinta „Sanatate& Feminitate – Ai grija de Perineul Tau Indiferent de Varsta” organizata de Active Center si Asociatia Mame pentru Mame.

Fiecare participanta a primit cate o minge antistres cu ajutorul careia sa poate face un exercitiu tip Kegel pe care vi-l recomand. Este foarte simplu si poate fi facut timp de 5 minute in fiecare zi, din ce pozitie vrem – in picioare sau sezand: cu o mana strangem mingea in timp ce ne incordam muschiul perianeal ca si cum am incerca sa oprim mictiunea si defecatia in acelasi timp cateva secunde, apoi relaxam.  Se repeta aproximativ 20-30 de ori pe zi. Simplu, nu-i asa?

Probabil ca va intrebati daca exercitiul nu poate fi facut si fara minge, asa cum ne-am intrebat si noi cele de la conferinta. Ba da, doar ca mingea ne ajuta sa vizualizam mai bine contractia musculara – si exista si o legatura intre cat de tare strangem mingea si cat de tare contractam perineul.

Florentina Opris de la Prima TV, care a fost si ea prezenta, ne-a  invatat un alt exercitiu cu care putem sa antrenam perineul cu ajutorul mingii. In picioare – fixam mingea intre genunchi si o presam cateva secunde, apoi relaxam. Repetam de cateva ori.

Eu trebuie sa recunosc ca perineul propriu s-a tonifiat mult in ultimul an de cand am reinceput sa fac constant diferite forme de sport – predominant Pilates, dar si tae-bo, yoga, aerobic…

Am mai aflat un lucru interesant pe care moasa Vania Limban a tinut sa il sublinieze: exercitiul care se poate face la toaleta pentru tonifierea perineului, incercand sa oprim mictiunea (desi se recomanda in toate revistele si pe toate site-urile?!?) NU este un exercitiu care se face frecvent pentru ca poate duce la disfunctionalitati ale vezicii urinare.

Succes la tonifiere!

Comments (6) »

Invitatie la o noua conferinta despre sanatatea perineului


Campania „Sanatate& Feminitate – Ai grija de perineul tau indiferent de varsta” continua – daca chestiunea mentinerii sanatatii perineului sau a refacerii lui va intereseaza puteti veni joi seara (7 Aprilie 2011) la Oksana Art Line, B-dul Primaverii nr 39, de la ora 19.00.

Moasa Vania Limban (www.activecenter.ro), Ana Maita (www.mamepentrumame.ro), Ada Albu -medic ginecolog si invitatelele lor, vor discuta interactiv despre estetica perineului atat din perspectiva sanatatii cat si din cea a vietii intime, oferind solutii concrete, dar si optiuni pentru schimbarea mentalitatii si a unor tabu-uri legate de aceasta parte atat de intima a unui corp de femeie.

Leave a comment »

Perineu intact. Cum se intretine, cum se utilizeaza, la ce foloseste


Am fost la conferinta despre sanatatea perineului “Sanatate & Femintate – Ai Grija de Perineul Tau indiferent de Varsta” pe care moasa Vania Limban (Active Center) si Ana Maita (Asociatia Mame pentru Mame) au organizat-o miercuri seara la BRD si am aflat multe lucruri noi si interesante.

In primul rand, cred ca am constientizat cat de important este muschiul perineal pentru o femeie – pentru sanatatea, integritatea, feminitatea ei – nu numai in perioada nasterii, ci pentru toata viata. Bineinteles, in mare parte a conferintei s-a pus accent pe nasterea cu perineul intact.

Am inteles mai bine care este rolul lui din mica lectie de anatomie pe care ne-a oferit-o dr Ruxandra Albu si am aflat ce se poate intampla cand perineul nu mai functioneaza asa cum trebuie. Exista afectiuni cauzate de faptul ca acest muschi nu este suficient tonifiat – care pot duce la caderea vezicii urinare, a uterului (prin vagin) sau a rectului (prolaps)  – ideea aceasta ma face sa caut exercitii Kegel de tonifiere pe care sper sa le fac in fiecare zi a existentei mele de acum inainte 🙂 Un perineu tonifiat nu inseamna nu numai atat, ci inseamna si o viata fara incontinente urinare sau fecale (da, vine o varsta la care se poate intampla si asta), o nastere usoara si o viata sexuala mai buna.

Cezariana nu este o solutie pentru ca perineul sa ramana intact

Am aflat ca in alte tari, femeile discuta mult cu doctorul ginecolog si cu moasa despre sanatatea perineului si ca primesc chiar si sedinte gratuite de gimnastica pentru tonifierea sau refacerea acestuia post-partum. Dr Albu a explicat ca in Romania de multe ori gravidele aleg sa nasca prin cezariana, insa aceasta nu este o solutie pentru ca perineul sa ramana intact! Intr-adevar, nu va fi o ruptura sau o epiziotomie, dar muschiul se slabeste din cauza greutatii pe care trebuie sa o suporte in sarcina.

In ceea ce priveste nasterea vaginala, in Romania cam 80% dintre femei ajung la epiziotomie (incizia pe care ginecologul o face pentru a grabi nasterea) si pentru ca nu au acest muschi antrenat, deci elastic!

Ana Maita a vorbit din nou despre dispozitivul pentru antrenat perineul Epi-No, despre care am mai scris AICI. El poate fi folosit in perioada sarcinii, dar este foarte recomandat si pentru femeile aflate la menopauza.

Orice afectiune fizica duce la stima de sine scazuta

Psihologul Simina Angelescu a atras atentia ca orice afectiune fizica duce la o stima de sine scazuta.  Daca este vorba despre o afectiune a perineului – cu atat mai mult, pentru ca acesta se afla intr-o zona intima, ne vine uneori greu sa vorbim despre acest lucru etc.

Toate participantele au vorbit despre cat de putin sunt constiente romancele de importanta perineului, iar kinetoterapeutul Lili Gherghel a pus la sfarsit punctul pe i: “In 10 ani de cand sunt kinetoterapeut, am fost intrebata ‘cum sa scap de burta’, ‘cum sa scap de celulita’, dar nimeni niciodata nu m-a intrebat ‘Am o afectiune a perineului. Cum o rezolv?’”.

Comments (1) »