Ne-am inscris astazi, iar de la 1 septembrie trecem la program de cazarma. Glumesc, bineinteles, dar pentru toata lumea va fi dificila trecerea la un program mult mai strict, la trezitul de dimineata.
Gradinita pe care am ales-o este Conil din 13 septembrie. Gradinita este frumoasa si curata, personalul amabil.
De mancat… orori, cum le numesc eu. Insa din toate meniurile gradinitelor nu am gasit niciunul care sa combine alimentele in mod corect fara carne cu piure de cartofi, fara carne cu orez etc (da, banuiesc ca am si eu o obsesie).
Partea buna este insa ca mancarea va fi pregatita special pentru copii si nu luata de la catering (nu prea am incredere in firmele astea si in nicio alta mancare livrata la domiciliu din Romania). Bucataria este insa la sediul nr 1 al Conil Kindergarten din Cotroceni si transportata aici. Am fost invitati sa vedem si bucataria de acolo, ceea ce mi s-a parut foarte civilizat si rezonabil. Nu ne-am dus inca, dar probabil ca vom merge.
Pretul este decent fata de ce am vazut la alte gradinite particulare (950 lei pe luna incepand de la 1 septembrie). Dinu merge la grupa mini, iar ei nu vor avea cursuri pentru ca sunt foarte mici, insa vor avea activitati – pictura, constructii, etc.
Initial mi-am dorit sa il inscriu pe Dinu in septembrie la program scurt, pentru acomodare, iar din octombrie sa mearga la program lung. Dupa ce am vorbit insa cu personalul de la gradinita, mi-am dat seama ca timp de o luna de zile eu ii voi face un program, iar apoi va trebui sa se reacomodeze. Daca as face cum m-am gandit eu, Dinu va astepta ca dupa masa de pranz sa vina mami sa il ia acasa, ceea ce nu se va mai intampla din octombrie si probabil ca ii voi crea o trauma si mai mare decat cea pe care incerc sa o evit. Pana la urma am decis ca il duc la program lung, probabil voi sta cateva ore prin fata gradinitei in primele zile, fara sa ma indur sa plec de acolo si voi sari pe poarta la fiecare scancet care va parea ca pleaca din gura copilului meu 🙂
In fine, in momentul in care am intrat in curte, Dinu s-a infipt direct in toboganul micut de acolo. Educatoarea care avea grija de copii ne-a spus ca putem sa il lasam pana vedem gradinita si discutam. In acest timp, D nu a scos niciun sunetel si nici si-a dat seama ca noi nu mai eram in zona si asta chiar daca nu cunostea pe nimeni. E adevarat, nu am plecat 8 ore, ci numai 15-20 de minute.
Intre timp, eu ii spun lui Dinu in fiecare zi ca va merge la gradinita si ca acolo se va juca cu copii, va manca si va dormi si iar se va juca si apoi mami sau tati vor veni sa il ia acasa. Nu stiu cum as putea sa il mai pregatesc si in alt fel decat incercand sa ii explic ce se intampla si ca noi vom merge sa luam de fiecare data inapoi acasa.
Pe de alta parte, nu pot decat sa multumesc statului roman pentru ca le acorda mamicilor 2 ani de concediu pentru cresterea copilului, apoi le lasa cu ochii in soare. Am fost sa ne informam si la o gradinita de stat, ma interesau conditiile pentru anul urmator si mi s-a explicat calm si cu zambetul pe buze ca au prioritate la inscriere copiii cu varsta de 3 ani impliniti la 1 septembrie. Or, Dinu este nascut pe 30 octombrie – pentru doua luni s-ar putea sa nu il primeasca la gradi de stat nici anul viitor. Ma intreb ce fac parintii care nu isi permit particulare? Pana la ce varsta e obligata o mamica sa stea acasa chit ca isi doreste, chit ca nu? Nu stiu daca vreau ca D sa se duca la o gradinita de stat, exista avantaje si dezavantaje, dar daca nu mi-as permite deloc una particulara, ce as putea sa fac?
Despre conditiile de la Conil Kindergarten revin atunci cand vom incepe programul 🙂
Ioana
Lavinie
Ecomami - scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii 
cojocarii said,
26 iulie 2011 @ 8:17 PM
va tin pumnii sa aveti parte de o acomodare usoara!
Eco Mami said,
27 iulie 2011 @ 11:41 AM
Multumim! Felicitari pentru Vladimir si va tinem pumnii pt perioada ce urmeaza!
luckyrock said,
26 iulie 2011 @ 9:06 PM
exact, statul roman acorda numai 2 ani de concediu pentru ingrijirea copilului, iar varsta potrivita pentru inceperea gradinitei este de 3 ani.
din experienta iti spun ca, indiferent ce program alegi [scurt / lung] copilasul tau tot va fi traumatizat o perioada. apoi se va acomoda, da… dar sunt convinsa ca toti copiii care incep gradinita inainte de a implini 3 ani sunt afectati.
oricat de multe conditii ofera o gradinita, oricat de buna este educatoarea, locul si persoana nu pot substitui casa si familia.
da, stiu, pe vremuri copiii erau dusi la cresa de la 3 luni [nici nu vreau sa ma gandesc in ce conditii stateau acolo…], dar poate afirma cineva ca acele generatii de copii, ajunsi acum la varsta de 30-40 de ani, nu au fost afectate? eu zic ca mai ales la capitolul exprimarea sentimentelor stau prost.
iti doresc multa putere [de a te desprinde de copil], multa rabdare [pentru lacrimile si crizele ce vor veni] si o adaptare cat mai usoara a copilasului.
tare mila mi-e de el, saracutul, nici macar 2 ani nu va avea cand il vei duce la gradinita, am mai vazut copii exact in situatia lui.
Adina Vladoiu said,
26 iulie 2011 @ 11:28 PM
Bafta cu gradinita…noi mai avem pana la gradinita dar nu foarte mult, dar ma gandesc cu groaza, dar stiu ca se va acomoda, cred ca este mai greu pentru parinti decat pentru copii. Atat timp cat educatoarele si mediul sunt cum trebuie totul va fi bine.
Luckyrock – eu am fost la cresa (ca de altfel si sora mea) de la 7 luni si fac parte din generatia 30-40 de ani si pot spune ca nu am fost afectata emotional de acest lucru. Generatia tanara de acum 17-27 sta prost la exprimarea sentimentelor. Cred ca pe vremea aceea aveau mult mai multa grija decat au acum de copii. Erau controale tot timpul, mancarea macar era facuta acolo. Este mult mai bine ca mamicile pot sta acum pana la 2 ani cu copilul lor, eu as inclina spre 3 ani, dar cred ca sunt multe mamici care nu au de ales – cred ca sunt mult mai multe lucruri in jurul nostru care vor afecta emotional copii, totul depinde si de educatia data in familie.
Ioana said,
27 iulie 2011 @ 11:53 AM
@Adina Vladoiu Eu nu ma gandesc cu groaza, ci cu destul de mult entuziasm, gandindu-ma ca D nu se va plictisi la gradi. De fapt, nu cred ca picii de varsta lui se plictisesc, dar va face mai multe lucruri interesante acolo decat face acasa in acest moment 🙂
In ceea ce priveste educatoarele/ingrijitoarele cred ca tine mai mult de omul respectiv, de standardele institutiei respective etc. Nu putem sa generalizam comparand daca era mai bine acum 30-40 de ani cu ceea ce se intampla astazi. Sunt situatii si situatii.
Ioana said,
27 iulie 2011 @ 11:53 AM
@luckyrock Stiu ca in general psihologii recomanda ca varsta de incepere a gradinitei sa fie 3 ani, insa nu toate mamele pot sa faca acest lucru. Pe de alta parte, stiind cat este Dinu de prietenos si cat de mult ii place sa mearga la joaca, la tobogane si la copii, cred ca l-as da la gradi si daca as sta acasa. Macar la program scurt.
In ceea ce priveste o posibila trauma a separarii, voi incerca sa il pregatesc si sa ii explic cat mai mult si cat mai bine ca el se va juca acolo si va invata multe si apoi noi vom merge sa il luam. Sper sa fie totul ok 🙂
luckyrock said,
27 iulie 2011 @ 3:44 PM
si mie mi-ar fi groaza. la 2 ani, cei mai multi copii nu stiu sa vorbeasca, sa ceara la olita, sa se imbrace / dezbrace, sa manance singuri.
sunt obisnuiti sa li se satisfaca imediat nevoile, or va trece ceva timp pana cand educatoarea va reusi sa comunice cu fiecare copil din grupa, invatandu-i „limbajul”, si oricum [copiii] vor trebui sa astepte intrucat ea este numai una si nu se poate ocupa de ei simultan.
cu alte cuvinte, din „centrul universului” vor ajunge… hm, nici nu stiu exact ce denumire sa aleg, sa zicem niste copii obisnuiti, care nu mai petrec toata ziua cu mama, ci stau intr-o incapere cu o necunoscuta si alti „candidati” la atentia si ingrijirea „necunoscutei”. asta asa, ca sa ma exprim poetic.
nu vreau sa tai elanul nimanui, dar un copil de 2 ani [sau mai mic] dus la gradinita nu e prea fericit. poate ca pare ca parintii sufera mai mult [am vazut tot felul de reactii din partea unor astfel de parinti, incepand cu lacrimi varsate la usa clasei si terminand cu ore in sir petrecute la fereastra clasei – in exterior, ma refer], insa raman la parerea mea: toddlerii sunt afectati si acest lucru se va vedea nu numai prin crizele de plans.
desigur, gradinita are partile ei bune, dar tot ce invata un copil de 2 ani invata si unul mai mare, deci care-i avantajul? din pacate insa, parintii sunt nevoiti sa apeleze la gradinita, din cauza concediului de numai 2 ani.
cel putin asa imi place sa cred: ca numai cei constransi de situatie isi duc copiii la gradinita / cresa. si nu din comoditate sau alt motiv egoist.
mai sunt multe altele pe care le-as mentiona, dar deja am scris despre aceste subiecte si nu as mai reveni asupra lor.
http://10luckyrock.blogspot.com/2011/05/7-ani-acasa.html
http://10luckyrock.blogspot.com/2010/12/mama-vs-bona.html
nu stiu daca pe vremuri educatoarele aveau mai multa grija de copii. eu, din fericire, nu am fost data la cresa, dar am auzit multe povesti neplacute din partea celor care au fost.
si am anumite dubii, daca ma gandesc ca atunci erau foarte multi copii [deci educatoarele trebuiau sa supravegheze un numar mai mare de copii], ca nu existau scutece care sa fie schimbate usor si ca era „dat liber” palmei la fundulet.
luckyrock said,
27 iulie 2011 @ 3:52 PM
scuze ca n-am precizat, raspunsul de mai sus a fost pentru Adina.
Ioana, ma bucur ca esti optimista.:) as vrea numai sa-ti spun ca un copil de 2 ani nu se joaca cu altul, intr-o clasa cu toddleri fiecare isi va alege o jucarie si se va duce intr-un colt sa se joace cu ea.
nu e ceva anormal, ci pur si simplu asa stau lucrurile. interactiunea intre copii se reduce doar la bataia pe jucarii si educatoarea va fi pusa des in situatia de a-i impaca pe micuti.
activitati cu toddlerii nu prea se fac, din cauza ca-s prea mici. desigur, depinde de gradinita si de educatoare.
si eu sper sa fie totul bine. cat mai bine.:)
Laura Frunza said,
27 iulie 2011 @ 9:15 AM
Important e sa nu te vada pe tine stresata ca daca te vede, preia din starea ta. Spune-i ca esti incantata ca va merge la gradi pentru ca acolo va invata lucruri multe si-si va face multi prieteni. Noua ne-a fost de ajutor si o carticica in care arata ce fac copiii la gradinita, o perioada Eliza se uita in ea in fiecare zi si incepusea ea sa imi explice ceea ce vedea in imagini. Am luat-o cu noi la inscriere si nu mai voia sa plece de acolo. De asemenea, cu doua-trei zile inainte, o s-o trezesc mai dimineata si o sa mergem pana la gradinita ca sa se obisnuiasca un pic cu rutina. Noi o dam la program scurt, asa ca nu va sta chiar asa de mult acolo.
Ioana said,
27 iulie 2011 @ 11:56 AM
@Laura Frunza Si voi incepeti tot anul asta sau Eliza a fost la gradi si anul trecut?
Multumim pentru sugestia cu carticica, o sa incercam si noi 🙂
alexelignat said,
27 iulie 2011 @ 9:18 AM
Super! Sa va distrati si sper sa treci usor peste ”despartirea” ce urmeaza.
Eco Mami said,
27 iulie 2011 @ 11:57 AM
@Alexelignat Multumim 🙂
Laura Frunza said,
27 iulie 2011 @ 3:19 PM
Noi incepem tot anul asta, gradinita de stat, grupa mica. Cartea e de la editura Girasol, am gasit-o la un targ, la reducere, are si niste mici ferestre pe care trebuie sa le ridice copiii, e tare dragalasa.
Prima saptamana de gradinita « Ecomami.ro said,
8 septembrie 2011 @ 10:58 PM
[…] am fost la inscriere, asa cum am povestit si in primul post despre mersul la gradinita, Dinu s-a jucat frumos in curte cu ceilalti copii, fara sa remarce lipsa noastra (mersesem inauntru […]
ana said,
4 aprilie 2012 @ 2:01 PM
Sper ca nu te deranjeaza ca fac un copy paste aici din ce am scris pe gradinite.ro.
Asta e un review pe care m-am abtinut sa il fac aproape un an jumatate.
Prefer sa nu scriu lucruri negative decat daca sunt FOARTE sigura de ele si, foarte recent, mi s-a confirmat tot ce stiam deja.
Baietelul meu a fost inscris anul trecut – toamna 2010 – la Conil Kindergarten. La grupa mica – avea 2 ani si jumatate.
Facea si la olita si in pampers, manca singur, vorbea la un nivel mediu. Dar, ca si acum, era un copil foarte vesel, sociabil, activ si… mancacios (as putea sa spun chiar grasut, dar datorita conformatiei, nu meniului. mai am un copil… slab, desi amandoi mananca aceleasi lucruri si aceleasi cantitati).
A mers zi de zi acolo din septembrie pana in decembrie 2010, moment in care l-am retras. Inainte de aceasta etapa a fost inscris la o cresa de stat din Pitesti 2 luni in timpul verii. Se adaptase foarte bine, manca bine, era vesel. In momentul in care a inceput la CONIL, in fine… mai bine va pun la liniuta lucrurile pe care le-am remarcat:
MENTIONEZ CA AM ATRAS ATENTIA EDUCATOAREI, dar fara nici o reactie.
1. in FIECARE ZI era MURDAR LA FUND. Sters cu hartie igienica probabil si in bataie de joc. Dar IN FIECARE ZI. Fara exceptie. Daca i se schimba pampersul, noul pampers avea urme de fecale din cauza ca nu-l stergeau – desi ar fi trebuit spalat!!!!
2. A luat giardia. Aici n-a fost o mare problema pentru ca, intr-adevar, toti copiii au. Dar il luam si murdar pe maini in fiecare zi.
3. Devenise trist si retras. Dimineata nu vorbea cu nimeni, seara era oarecum apatic. Dupa primele 2-3 saptamani in care se revoltase ca nu vrea la gradi – noi presupunand ca e o rezistenta normala, desi mai fusese inscris la program intreg FARA PROBLEME – renuntase sa se mai lupte cu noi si isi accepta pur si simplu soarta.
4. Cand il luam seara, il gaseam in curte – a fost cald pana spre sfarsitul lui octombrie – stand pe o jucarie sau pe o bancuta si fara sa se joace.
5. Ne asaltau saptamanal cu „foile de lucru”. La inceput am apreciat, dupa care am constientizat ca, desi unii nu vroiau sa participe la activitati – erau si prea mici – erau fortati prin tipete. Baietelul meu a inceput sa tresara cand ridica cineva tonul pe langa el. Am vazut a incepe sa ii fie frica – daca ne jucam si il alergam sau ridicam palma „iti dau na-na” se ghemuia si se uita speriat.
6. Era constant INFOMETAT. El mananca de obicei in cantitati NORMALE pentru un copil, dar nu-ti va lasa legumele in farfurie si nu e mofturos. Ce-i dai, aia mananca. La 5.30-6 era lihnit. Venea acasa si manca 2 feluri de mancare fara sa respire si continua cu sticksuri de morcov sau fructe sau musli sau ce mai gasea prin casa. Mi-a slabit 4 kg.
*** am auzit de la mai multe mamici ca au niste cantitati de mancare infime, ca le dau crenvursti, eugenii, prajeli etc ***
7. Don’soarei educatoare – o sa revin cu numele ei, pentru ca nu l-am retinut, dar il gasesc sigur scris pe undeva – ii lipsea orice urma de caldura. O singura data nu am vazut-o sa le zambeasca sau le vorbeasca pe tonul ala specific mamelor, calm, linistitor, iubitor. Poate cer prea mult, dar din nefericire pentru ea, acum am termen de comparatie.
8. Primesc copiii bolnavi. Nu ma refer la cei carora le curge nasul, pentru ca daca nu i-ar primi, mai ales pe cei de la grupa mica, s-ar sta 2 zile pe luna la gradi si in rest acasa. Ma refer la cei cu febra, cu tuse de se zguduie plamanii in ei, cu conjunctivite… Al meu n-a fost bolnav niciodata ca atunci.
9. Intr-adevar, e mica si intunecata cladirea, scarile alea sunt prea abrupte pentru niste copii, curtea e infima si mochetata cu o chestie verde care mie una mi se pare insalubra.
Cert este ca : nu stiu daca din 2010 pana acum s-a mai schimbat ceva. Dar nu va recomand aceasta gradinita. N-as fi scris acest review daca, intamplator, nu m-as fi intalnit saptamana trecuta cu mamica altui baietel inscris la CONIL in aceeasi perioada cu al meu, care MI-A CONFIRMAT ABSOLUT TOT ce am scris mai sus.
Momentan, copilasul meu merge la o gradinita de stat – institutii pe care eu, in snobismul meu de atunci, le dispretuiam – si INFLORESTE. Este iubit si isi iubeste educatoarele, alearga toata ziua, mananca de rupe si extrem de sanatos, in weekend cere la gradi si la doamna Lidia si la doamna Nico. Mobilier nou, au activitati gramada, a invatat poezii, cantecele, engleza, danseaza, picteaza. Vine teatrul la ei, vine „circul” ii scot si pe afara… E adevarat ca e si mai mare, nu aveam pretentia de la Conil sa mi-l trimita cu poezii invatate acasa, dar mi as fi dorit sa fie macar curat si hranit.
Nu intentionez sa intru in polemici – asta in eventualitatea in care se trezeste vreun angajat sa ma contrazica. E problema voastra ce-aveti acolo, eu simteam nevoia sa informez alti parinti de ceea ce stiu.