Capitolul “program” si mai ales capitolul “program de somn” a fost unul dintre esecurile mele in ceea ce il priveste pe Dinu. Incep asa cu toata sinceritatea pentru ca este unul dintre aspectele pentru care imi fac mea culpa. Cunoscand personajul principal, se prea poate nu fi reusit mai mult nici daca ma straduiam mai mult, insa ar fi trebuit probabil sa ma straduiesc mai mult.
Oricum, asa mama, asa copil. Nici eu nu am un program de somn prea stabil sau bine pus la punct, asa ca … de la cine sa invete?
Mai mult decat atat, unii sustin ca programul de somn al mamei in timpul sarcinii il influenteaza pe cel al bebelusului. La noi s-a potrivit destul de bine.
In ultimele doua luni de sarcina am stat mult in fata calculatorului. Lucram la ceva care ma tinea pana pe la 11- 12 noaptea la pc, apoi dadeam drumul la cateva episoade din Anatomia lui Grey, apoi cand s-a terminat am luat-o cu Dr House, iar apoi cu alte filme. Ma prindea dimineata (4-5) pe scaunul de la birou. Bineinteles, dormeam apoi un somn chinuit de gravida care se prelungea inspre pranz. Nu am fost niciodata o persoana matinala si nici nu cred ca mai exista sanse ca ceva sa ma faca vreodata sa pot sa gandesc cum trebuie daca pasesc la ora 7 in birou. De fapt, sincer sa spun nici ora 9 nu imi pica prea bine. In fine, postul asta nu este despre programul meu de somn, ci despre al lui Dinu.
Cand am iesit din maternitate, Dinu, ca multi nou-nascuti, era somnolent. Dormea si 6 ore legate daca il lasam. Dar asta a durat 2-3 saptamani. Apoi au inceput colicile. Si colicile ne-au tinut sarind in pat, in timp ce D ne urla in brate, timp de 2-3 luni. Stiu ca plangea foarte mult si ca totul incepea pe seara, pe la 7-8, iar uneori ne prindea 5 dimineata, fara sa reusim sa il adormim sau adormea putin, iepureste, apoi se trezea din nou urland. Perioada aia mi se pare atat de indepartata, parca ar fi trecut o mie de ani de atunci, dar de fapt n-au trecut nici doi ani.
Dupa ce reuseam sa il adormim, franti de oboseala, somnul nostru se prelungea si el spre pranz, de multe ori dormeam impreuna pana la 12. Cand perioada colicilor s-a terminat, D a inceput sa se culce mai devreme, pe la 11, si se si trezea mai devreme pe la 10 dimineata. Bineinteles, cu suptul de rigoare pe timpul noptii – uneori din 30 in 30 de minute.
Numai ca programul lui nu s-a mai schimbat foarte mult de atunci. Poate doar in sensul ca acum, uneori, se culca la 12. Da, noaptea.
De ce? Pentru ca are foarte multa energie pe care in casa nu reuseste sa si-o consume. Pentru ca are foarte multa energie pe care, uneori nici afara nu poate sa si-o consume. Cum stam la bloc, intr-un cartier care duce mare lipsa de parcuri, preferam uneori sa ramanem prin imprejurimi si nu mai ajungem in parc pentru ca… pur si simplu nu se poate.
Cum?
Asta e un chin. Intr-adevar cat a fost bebe mic, D adormea la tzitzi. Dar asta a fost o perioada, si a trecut de mult. Apoi au inceput altele, cu cantat, cu plimbat prin casa, cu leganat, cu stins toate luminile si bagat toata familia in acelasi pat (ca de obicei). De cele mai multe ori, nimic nu da rezultate. Adica pana la urma da, dar ni s-a intamplat de atatea ori ca noi sa adormim, iar Dinu nu. Ni s-a intamplat de atatea ori sa dam stingerea, iar D sa ne mai sara in cap inca o ora (la propriu).
Maleficul leganat
Tati si cele doua bunici (buni si babi) pot. Mami nu poate. Am incercat si probabil ca voi mai incerca, dar nu imi iese. D da din picioare, se elibereaza si fuge. Eventual bazaie…
Somnul de pranz
Asta functiona pana acum vreo 2 luni. Chit ca somnul de pranz avea loc la … 7 seara. S-a mai intamplat. Copilul s-a trezit tarziu, nu si-a consumat energia, nu a fost chip sa doarma. De vreo 2 luni are zile in care se intampla sa nu mai doarma deloc la pranz. E adevarat cade rapus la 8-9. Si atunci: sa inceapa distractia! (filme, muzica :P)
La pranz poate sa doarma 45 de minute sau 3 ore. Cu tzitzi, cu perna, cu muzica de nani, cu toata lumea in pat… toate variantele posibile incercate. Uneori dureaza o ora pana adoarme.
Iepureste
De foarte multe ori, dupa indelungi stradanii, reusim sa il adormim insa doarme iepureste. La cel mai mic zgomot sau fara niciun zgomot se trezeste plangand. Si asta se intampla si de 3-4 ori la rand. Uneori doarme foarte prost noaptea si la pranz trage la aghioase 3 ore, foarte profund, poti sa tai lemne langa el…
Alaptatul pe timpul noptii
De multe ori. Cand era bebe mic se trezea si de zece ori intr-o noapte. Si acum se poate intampla sa se trezeasca de multe ori pe timpul noptii, dar in mod normal se trezeste prima data spre dimineata, pe la 6-7. Suge si culca la loc, doar e prea devreme pentru un copil care s-a culcat la 11-12 noaptea.
La gradi
Am incurcat-o rau de tot! La gradinita mergem pe 1 septembrie, deci peste 3 zile. Programul incepe la 7.30, deci cel tarziu la 6.30 ne trezim. O sa fie cu lacrimi, dar sper sa supravietuim…
Marea mea intrebare este cum va fi somnul de pranz de la gradi. Se poate sa cada rapus din cauza trezirii matinale sau se poate sa faca ditamai circul din cauza oboselii si sa nu se culce.
Imi amintesc ca in toata copilaria mea as putea sa numar pe degete de cate ori am dormit la pranz. Frate-meu era spaima gradinitei: nu numai ca nu dormea el, dar nu lasa nici pe altii … Oare se ia?
P.S. Cautam o poza pentru post si am dat de pozele de la botezul lui Dinu. Btw – se spune ca dupa botez, copiii dorm linistiti. Al nostru nu a dormit nicio secunda!
Ecomami - scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii 
luckyrock said,
29 august 2011 @ 1:56 AM
daca n-as sti ca esti altcineva, as zice ca te cunosc personal. am o cunostinta care a trecut si trece EXACT prin tot ce ai povestit tu aici.
situatia e IDENTICA. si cu somnul in primele saptamani. si cu colicii si adormitul la 5 dimineata. si cu somnul pana la pranz. si cu dormitul la san. si cu saritul peste somnul de la amiaza si adormitul la ora 9 seara. si cu somnul iepureste, si cu somnul bustean. etc, etc.
deci… nu esti singura.:) deci… nu e nevoie sa-ti faci mea culpa. asa-s toddlerii.:)
cunostinta mea nu s-a stresat absolut deloc si a ignorat toate sfaturile „binevoitorilor” oripilati de orarul „dezordonat” al copilului. l-a lasat sa se odineasca atunci cand a avut nevoie, nu l-a obligat nicicand sa doarma. a fost greu, dar s-a adaptat dupa copil.
cu gradinita… nu-ti bate capul. si-l vor bate destul educatoarele.:))
exista intr-adevar copii care au probleme cu dormitul la pranz, insa daca il duci dimineata si il iei dupa-masa, vrand-nevrand, baietelul tau va intra in ritmul gradinitei si, uimitor pentru tine, va dormi inclusiv la amiaza.:) s-ar putea sa ii ia o vreme, dar se va intampla.
si chiar daca va dormi la pranz, seara tot va pica de somn pe la 9-10. gradinita ii va consuma toata energia care te exaspereaza uneori pe tine.:)
Ioana said,
29 august 2011 @ 1:50 PM
Ahh si eu care credeam ca Dinu e numai unul! 🙂 Pe mine nu ma deranjeaza gura lumii, nu asta e problema mea. In schimb, ma gandesc ca pe viitor D ar putea sa aiba probleme cu trezitul de dimineata, ca si mine de altfel – toata viata am urat la culme treaba asta 😀
Sper ca gradinita va rezolva macar partial problema 🙂
Diana said,
29 august 2011 @ 9:29 AM
Daca buni si babi pot sa-l adoarma (chiar daca leganat), atunci si educatoarele vor gasi o metoda. Va dormi la pranz din cauza trezirii matinale.
Baietelul meu e inca mic si doarme foarte bine, dar am o prietena a carei fetite a inceput sa mearga la cresa in vara avand acelasi program dezordonat. Dupa o saptamana, si-a reglat complet somnurile (de zi si de noapte) dupa programul pe care il urmeaza la cresa.
Ioana said,
29 august 2011 @ 1:53 PM
Sper sa isi regleze si el somnul cand va merge la gradi. Desi ma astept la scene atunci cand va trebui sa ne trezim dimineata, macar in primele zile 🙂
Prima saptamana de gradinita « Ecomami.ro said,
8 septembrie 2011 @ 10:58 PM
[…] Ooooo, da! Doar ce ma plangeam ca nu are copilul program! […]
mirela said,
12 septembrie 2011 @ 3:17 PM
Mda! Se mai cunosc cazuri! Nici al meu nu dormea deloc cand era mic (pana la 2 luni statea si urla toata ziulica! – noaptea recunosc se trezea doar de 2 ori, uneori poate chiar o singura data). Incepusem sa cred ca este „defect” :). La 2 luni am descoperit adormitul pe perna pe picioare: BINECUVANTARE si BLESTEM! Il adormeam repede, il puneam in patut, insa surpriza: nu dormea mult, 30min, maxim 1 ora (la pranz). Noaptea, incepuse sa se trezeasca de multe ori (asta dupa ce ne alintase cu cateva nopti fara trezire). Precizez ca toate somnurile erau realizate cu perna! Pana la 10 luni cand am decretat ca NU MAI POT! Asa ca, conform programului stabilit de cand era bb cu doar o zi vechime, l-am spalat la ora 21, l-am pus in patut (asa l-am pus mereu, dar ulterior il ridicam sa-l punem pe perna), i-am administrat biberonul, l-a mancat (continutul, nu biberonul), l-am pupat amandoi si am iesit din camera! WOW!!! Mai mult de o ora a plans! A urlat! A zbierat! MAMAAAAAA…..
Nu am intrat: stateam si noi si plangeam in camera de vis a vis! A adormit intr-un final! Din acel moment, copilul meu nu s-a mai trezit NICI O SINGURA DATA, noaptea, iar la pranz imi doarme minimum 3 ore! Precizez ca bb meu are 1 an si doua luni! Am constatat faptul ca din acel moment este mult mai vesel copilul (probabil ceea ce ne tot spusese doctorul mereu era pana la urma adevarat: copilul se odihneste mult mai bine la el in patut, adormit singur)!
Ca o concluzie, ma bucur ca am apelat la aceasta metoda, desi nu stiu daca as mai fi in stare (ipotetic vorbind) sa o aplic alta data: este cumplit!
luckyrock said,
12 septembrie 2011 @ 7:47 PM
wow. dur tratament. pentru voi toti. eu n-as fi in stare de asa ceva, indiferent ce ar zice doctorul. sunt pentru co-sleeping, cat doreste copilul.
mirela said,
12 septembrie 2011 @ 8:41 PM
da, sunt de acord ca-i dur tratamentul, insa acum ma felicit pentru taria care am avut-o in acel moment (si pe bebe ca nu l-a tinut decat o noapte!!!!)! Copilul imi doarme muuuult mai bine si este mult mai odihnit. Probabil de asta este si mai vesel decat inainte cand maraia mereu.
Prietena mea cea mai buna are in prezent un baietel de 4 luni. Stiind povestea mea, a incercat sa-l invete inca de de la inceput sa adoarma singur la el in patut! Este mult mai bine asa pentru ca ea nu are problemele care le-am avut eu cu bb (in legatura cu somnul). L-a lasat pur si simplu in patut singur in camera cand sesiza ca-i este somn.
Ideea este ca cel mic (desi se spune ca bebe incepe sa tina minte de pe la 6 luni) stie cum si cu cine a adormit, iar in timpul noptii cand se trezeste (si ei se trezesc de multe ori) se sperie intrucat nu se regasesc asa cum stiau. Culmea este ca atat eu cat si sotul stiam lucrurile astea (suntem psihologi) insa nu as putea sa spun de ce nu am actionat mai devreme (cand nu se ajungea la asa ceva: plans) si mai ales de ce ne minunam cand se trezea si incepea sa planga! Probabil propriul copil iti cam da peste cap unele teorii si invataminte, iti imprima o miscare haotica! Ce-i drept, este cam in ceata perioada de inceput…..:))) si asa departe…….
luckyrock said,
12 septembrie 2011 @ 9:02 PM
cred ca depinde si de copil. adica nu poti sa aplici aceeasi metoda tuturor, ca o solutie universala, si sa spui „functioneaza!”. exista copii odihniti si veseli care dorm impreuna cu parintii, asa cum exista si copii care nu se pot odihni daca nu sunt singuri in patutul lor.
apoi mai este vorba si de parinte. in special de mame. de acele femei care sunt dependente de copii in masura in care si copiii sunt dependenti de ele.
si sa nu uitam nici de usurinta cu care poti alapta copilul cand doarme langa tine. bine, cine alapteaza.
insa ce urasc eu foarte tare este sa lasi un copil sa urle pe intuneric in camera lui noapte de noapte, cu gandul „se va obisnui el pana la urma”. nu mi se pare normal si nici sanatos pentru copil sa planga in fiecare seara pana adoarme.
mirela said,
12 septembrie 2011 @ 9:32 PM
Categoric nu poti sa aplici aceeasi metoda tuturor! Sunt perfect de acord! L-a copilul meu se preta intrucat el a dormit din prima zi singur la el in patut! Problema a intervenit mai tarziu cand am descoperit adormitul pe perna (ma gandesc si acum: ce am avut oare in cap?). Acest stil de a adormi el il asocia cu adormitul cu mine. Oarecum era ca si cum il adormeam cu mine in pat, iar dupa il mutam la el in patut! Asta l-a dezobisnuit de programul pe care il avusese cat era micut (programul de noapte, caci ziua nu dormea deloc, dar nici nu baga limbuta in gura:)).
Ca sa-ti raspund la intrebarea nerostita (eu am sesizat o intrebare pe undeva….), da, si eu am alaptat, insa nu atat cat mi-as fi dorit (doar pana la 5 luni, cand brusc nu am mai avut), insa pentru mine asta nu a fost un impediment: al meu pana la 2 sau trei luni nu mi se trezea decat cel mult de 2 ori (uneori deloc) – pe urma a venit distractia de noapte!
In al doilea rand (nu cred ca am precizat deloc ca nici eu nu am nimic impotriva parintilor care dorm impreuna cu bb, atata timp cat este un lucru dorit de toata lumea – adica nu sa se planga mereu ca nu le convine asa cum se intampla, de obicei prin parcuri, la prietene etc) eu mi-am dorit sa am un bb independent (intr-o oarecare masura) de mine, fapt pentru care am angrenat intreg familionul extins in cresterea copilui: tata, mama, nasi, unchi, bunici, etc. In crestere si educare (doar in baza directivelor transmise de parinti). Acum ma bucur ca am facut asta in special cand vad cat de usor comunica copilul cu persoane straine, pe care nu le-a vazut pana in prezent! Ma rog, asta probabil vine si din faptul ca noi vorbim foarte mult cu el, ii explicam inca de cand era mic, mic (incercam sa-l vedem ca pe un om in miniatura – ceea ce si este – si sa-l tratam ca atare, insa cu anumite limite: cum este cea vis a vis de „NU AI VOIE” – insotita ulterior si de explicatiile aferente).
Iar ma lungesc cat o zi de post (cred ca pauza de la serviciu de aproape un an si jumatate isi spune cuvantul cu varf si indesat!), insa mai adaug faptul ca nici eu nu sunt de acord ca bb sa adoarma in fiecare seara plangand (ideea este ca daca dupa fiecare seara in care a plans sa incerci sa-i explici ceea ce urmeaza a se petrece in seara urmatoare, sa-i exemplifici, sa-i muti patutul, sa-l iei din aproape in aproape – adica prima data ii pui patutul langa patul vostru – etc…. -sunt atattea si atatea mijloace…..) Scuze pentru vorbaria lunga…….
mirela said,
12 septembrie 2011 @ 9:34 PM
Erata: din graba s-a strecurat o greseala de ortografie: La copilul meu! – nu de alta, dar citeste peste ani si ani si bb si atunci ce o sa zica? Mami era adormita!
luckyrock said,
12 septembrie 2011 @ 9:40 PM
nu, nu, nu era nici o intrebare.:) doar ca zilele astea am citit si comentat despre alaptare [pe alte bloguri] si am aflat, din nou, ca sunt foarte putine femei romance care alapteaza. de aceea completarea mea: „bine, cine alapteaza”.
paranteza: stii ca eu sunt o alta cititoare, nu? acesta nu este blogul meu.:)
sper ca nu se supara Ioana ca ne-am incins la vorba pe blogul ei.:P
Ioana said,
13 septembrie 2011 @ 9:56 AM
@luckyrock – multumesc pentru comentarii! cum as putea sa ma supar? sa fie o dezbatere aprinsa aici!
In ceea ce priveste co-sleepingul – pentru noi nu a fost o obligatie, ci o placere. Pur si simplu ne-a placut tuturor sa dormim impreuna in acelasi pat. Iar privitor la alaptare – DA!!! categoric este mult mai usor sa alaptezi un bebe care doarme in acelasi pat decat sa te dai jos de n ori intr-o noapte!
Nici eu nu sunt de acord cu plansul – tin minte ca atunci cand D era nou-nascut si a dormit in patutul lui vreo 2-3 saptamani aveam „antenele” intinse ca nici nu apuca sa planga, doar il auzeam ca s-a trezit si ma duceam repede sa il iau.
Nu stiu daca este o metoda buna sau nu – daca toate retetele ar fi valabile pentru toti oamenii si pentru toti copiii, totul ar deveni mult prea simplu, nu-i asa?
mirela said,
13 septembrie 2011 @ 1:55 PM
Nici nu este indicat sa se aplice aceleasi metode la toti copiii. Ele se ajusteaza de obicei pe copil, pe felul sau de a fi si de a percepe lumea inconjuratoare. Nu toti copiii (de fapt oamenii in general) se raporteaza la fel la mediul inconjurator.
Cum spuneam, imi cunosc destul de bine copilul si, in mare parte, consider ca-mi dau seama cum este bine sa-l determin sa faca ceva si sa-si doreasca anumite actiuni. Nu incerc sa-l influentez foarte mult (nici nu este indicat) insa ma bazez pe anumite norme de conduita ce se fixeaza mai temeinic pana la varsta de 2 ani.
In rest, apreciez mult scoala germana in sensul ca-mi place sa-l las sa exploreze singur, iar eu doar sa-i explic despre ceea ce este vorba.
Nu apreciez insa copiii pe care-i vad in parcuri si care imbrancesc, tipa, urla, lovesc alti copii, iar parintii ii ignora sau chiar ii aproba. Nu spune nimeni sa-i loveasca sau sa-i certe de fata cu ceilalti (sau chiar in particular), insa nu vad ce este atat de greu sa-i explici, DE FIECARE DATA, ca nu este bine, ca-l doare etc.
Eu personal ma lovesc mereu de problema asta si condamn acesti parinti care vad iesirea in parc cu propriul copil doar ca sa mai aiba ei cu cina sa vorbeasca, sa se planga sau pur si simplu sa se relaxeze.
Citesc meajul meu si sesizez ca s-a strecurat o eroare de comunicare: nu am nimic cu acei cpii, vina nu le apartine, deci nu poti sa-i condamni p e ei. Problema este spun eu la parinti (sa nu generalizam insa!)